Connect with us

International

1,2 miliarde de euro pentru Italia

Comisia Europeană a propus alocarea pentru Italia a 1,2 miliarde de euro din Fondul de solidaritate al UE.

Published

on

Comisia Europeană a propus alocarea pentru Italia a 1,2 miliarde de euro din Fondul de solidaritate al UE, cea mai mare sumă mobilizată într-o singură tranșă, în urma cutremurelor ce au avut loc în 2016 și 2017 în zona centrală a Italiei. O serie de mișcări tectonice cu consecințe tragice a afectat regiunile italiene Abruzzo, Lazio, Marche și Umbria, în perioada august 2016 – ianuarie 2017. De la început, Comisia Europeană a acordat asistență pentru gestionarea situațiilor de urgență imediată și s-a angajat să ofere sprijin Italiei pe parcursul întregului proces de reconstrucție. Propunerea de astăzi este încă un rezultat concret al angajamentului luat atunci.

Fondul de solidaritate al UE va sprijini operațiunile de reconstrucție și regenerarea activităților economice în regiunile afectate. Fondurile pot fi utilizate și pentru acoperirea costurilor legate de serviciile de urgență, cazare temporară și operațiuni de curățire, precum și pentru măsurile de protejare a siturilor de patrimoniu cultural, pentru a reduce sarcina financiară suportată de autoritățile italiene la momentul respectiv.

O primă tranșă a ajutorului financiar, însumând 30 de milioane de euro, a fost deja plătită în decembrie 2016. Propunerea de astăzi a Comisiei urmează să fie aprobată de Parlamentul European și de Consiliul UE.