Connect with us

Regional

28 februarie – „Ziua Protectiei Civile”, marcata la sediile ISU Olt

Ziua Protecției Civile reprezintă aniversarea înființării primei structuri de protecție civilă.

Published

on

Ziua de 28 februarie marchează, la nivel național, Ziua Protecției Civile. Sarbatorită în toată România prin diverse evenimente organizate de către toate inspectoratele județene pentru situații de urgență, Ziua Protecției Civile reprezintă aniversarea înființării primei structuri de protecție civilă.

În județul Olt, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” Olt organizează Ziua Porților Deschise, unde îi așteaptă pe vizitatori cu multe surprize, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al insituției, Alin Băseșteanu, la emisiunea „Pulsul Zilei”:

În acest an se împlinesc 84 ani de când, prin Înaltul Decret Regal nr. 468/1933, se aprobă „Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”, având ca scop limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, acesta constituind actul de naştere al Protecţiei Civile.

La înfiinţarea sa, această armă, devenită de sine stătătoare, a fost în subordinea Ministerului de Interne, pe timpul celui de-al II-lea Război Mondial a funcţionat în cadrul Comandamentului Apărării Pasive din Ministerul Aerului şi Marinei, iar în perioada postbelică a fost transferată la Ministerul Forţelor Armate. În anul 1952 se constituiau Apărarea Locală Antiaeriană şi Comandamentul Apărării Locale Antiaeriene, având în componenţă primele state-majore regionale şi servicii specializate la nivelul localităţilor şi unităţilor economice.

De la înfiinţare şi până în prezent, indiferent de apartenenţa la diferite ministere sau denumirile pe care le-a avut, protecţia civilă a rămas o componentă fundamentală a sistemului securităţii naţionale, destinată prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora, precum şi în scopul asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.

 

 

(sursa foto: https://gpp3slatina.wordpress.com/2013/05/31/ziua-portilor-deschise-la-isu-matei-basarab-olt/)

ULTIMA ORĂ

International7 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National8 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional8 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional8 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional8 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional8 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional8 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON