Connect with us

International

A fost anunţată data începerii negocierilor pentru formarea guvernului german

Cancelarul german, Angela Merkel a anunţat data la care vor începe negocierile pentru formarea unei majorităţi şi a guvernului.

Published

on

Cancelarul german, Angela Merkel a anunţat că negocierile pentru formarea unei majorităţi şi a guvernului vor începe la data de 18 octombrie. Într-o declaraţie de presă, Angela Merkel a spus că vor fi invitaţi la negocieri mai întâi liberalii şi apoi, ecologiştii, iar pe 20 octombrie vor avea loc discuţii cu toti partenerii. Liberalii şi ecologiştii – parteneri necesari cancelarului Merkel pentru formarea unui guvern – s-au arătat rezervaţi faţă de înţelegerea la care au ajuns aseară partidul său, Uniunea Creştin-Democrată şi aliatul bavarez, Uniunea Creştin-Socială de a limita la două sute de mii, anual, numărul imigranţilor care cer azil în Germania. Perspectiva primirii acestui număr de imigranţi şi refugiaţi, în fiecare an, a fost calificată de Comisia Europeană drept un obiect pozitiv al Germaniei.

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National14 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional14 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional14 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional14 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional14 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional14 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional14 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON