Connect with us

National

Alexandru Tomescu la Sala Radio

Concertul susţinut de Orchestra de Cameră Radio miercuri, 8 aprilie, propune publicului trei întâlniri cu totul speciale.

Published

on

Concertul susţinut de Orchestra de Cameră Radio miercuri, 8 aprilie (ora 19:00), propune publicului treiAlexandru Tomescu întâlniri cu totul speciale: violonistul Alexandru Tomescu va interpreta o creaţie a controversatului compozitor american Philip Glass, vocea actorului Mircea Albulescu va juca rolul naratorului în lucrarea La piatra de hotar a Feliciei Donceanu şi seara se va încheia cu partitura lui Haydn – Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului pe cruce, un preambul al sărbătorii pascale.

Evenimentul de la Sala Alexandru GaneaRadio se va derula sub bagheta dirijorului Alexandru Ganea, care a colaborat cu orchestrele filarmonicilor din Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Craiova, Ploieşti, Chişinău, Târgovişte, Piteşti ş.a. şi a fost, de asemenea, prezent la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio, a Orchestrei Naţionale de Cameră a Republicii Moldova etc.

Concertul Cele patru anotimpuri americane este o lucrare pe care compozitorul american contemporan Philip Glass, ale cărui benzi sonore au primit trei nominalizări la premiile Oscar, a creat-o ca o „replică” la celebra partitură a lui Vivaldi. Premiera mondială a avut loc la Toronto, în 2009, cu Toronto Symphony Orchestra şi violonistul Robert McDuffie ca solist, artist pentru care, de altfel, a fost compus concertul. Inedit este faptul că Philip Glass a decis să nu îşi denumească părţile compoziţiei, aşa încât practic lasă ascultătorului libertatea de a-şi imagina şi de a alege care fragment corespunde cărui anotimp. La Sala Radio veţi asculta Cele patru anotimpuri americane în interpretarea lui Alexandru Tomescu (alături de Orchestra de Cameră Radio). Alexandru Tomescu, unul dintre cei mai cunoscuţi violonişti români, este solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi cântă pe vioara Stradivarius Elder-Voicu.

Lucrarea Feliciei Donceanu, artist multidisciplinar (pictor, sculptor, compozitor), intitulată La piatra de hotar – baladă pentru narator şi orchestră de coarde, îl va aduce pe scena Sălii Radio, printr-o înregistrare a vocii sale, pe marele actor Mircea Albulescu, în ipostaza de povestitor.

Partitura lui Haydn Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului pe cruce, comandată în 1783 pentru Vinerea Mare, de către catedrala din Cadiz (Spania), este un preambul al sărbătorii Paştelui şi va încheia seara oferită de Orchestra de Cameră Radio.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.