Connect with us

Regional

Angajaţi ai RAAN, în greva foamei!

Alţi o sută de salariaţi protestează.

Published

on

Patru angajaţi ai RAAN se află în continuare în greva foamei, iar alţi o sută de salariaţi ai companiei au protestat astazi (7 august), deşi liderii de sindicat le-au transmis oamenilor că, în urma negocierilor, conducerea companiei le-a promis că vor primi câte 300 de lei în conturi şi bonuri valorice, scrie gds.ro

Cei patru salariaţi ai Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) care au intrat în greva foamei miercuri seară continuă protestul în faţa platformei Romag Prod, în timp ce un al cincilea angajat – o femeie – a renunţat, întrucât a avut probleme de sănătate.
Unul dintre cei patru bărbaţi aflaţi în greva foamei a declarat că, deşi a fost consultat de mai multe ori de medici şi are tensiunea şi glicemia crescute, nu renunţă până nu primeşte restanţele salariale.

ULTIMA ORĂ

Sport15 ore ago

Accidentare recidivantă pentru Alexandru Mitriță: Absență la debutul antrenorului Gâlcă și la meciul cu CFR Cluj

Accidentarea atacantului Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recidivat. Astfel, fotbalistul va rata debutul noului antrenor Constantin Gâlcă pe banca Științei,...

white and red plane beside clouds low angle photography white and red plane beside clouds low angle photography
National15 ore ago

Repatriere de urgență: Grup de copii și profesori români blocați în Dubai vor fi aduși acasă cu aeronava premierului

Ministerul român de externe face eforturi pentru aducerea în ţară a tuturor românilor, afectaţi de furtunile şi inundaţiile care au...

Regional15 ore ago

Nereguli semnalate de C.A.S. Olt: Concedii medicale acordate ilegal și servicii medicale neprecizate în registrele de consultații

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a identificat mai multe nereguli în sistemul medical din județ, în urma controalelor efectuate...

Regional16 ore ago

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au afirmat că cauza probabilă a exploziei care a avut loc aseară la...

greyscale photo of masks on a stick greyscale photo of masks on a stick
Regional16 ore ago

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova găzduiește Concursul Județean de Teatru: „Să ne cunoaștem prin teatru

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova se pregătește să devină gazda unui eveniment captivant pentru iubitorii de artă dramatică din...

Regional16 ore ago

Universitatea din Craiova sărbătorește 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Astăzi, 18 aprilie, Universitatea din Craiova a marcat un moment deosebit în istoria sa – împlinirea a zece ani de...

brown tick on green leaf brown tick on green leaf
Regional17 ore ago

Cum te poți feri de căpușe, ce este de făcut dacă ești, totuși, mușcat și care sunt riscurile? (INTERVIU)

Cu temperaturile în creștere, riscul de mușcături de căpușă a crescut și el în Craiova. La Spitalul de Boli Infecțioase...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON