Connect with us

Muzica si film

Audiţia ciudată ce i-a adus lui Alden Ehrenreich rolul lui Han Solo

Solo: A Star Wars Story se lansează în cinematografele noastre pe 25 mai

Published

on

Pentru ca participanţii la audiţia pentru Han Solo să nu aibă idee despre ce va fi vorba în scenariu, cum vor fi îmbrăcate personajele sau care este numele lor, s-au luat toate măsurile de precauţie. Astfel că Alden Ehrenreich a obţinut mult râvnitul rol al lui Han Solo după o probă desfăşurată în condiţii mai puţin obişnuite.

„Era necesar să fie extrem de secretoşi cu Star Wars, aşa că nu puteau spune  «Uite, asta este o scenă între tine şi Chewbacca». Îţi dădeau chiar şi un nume fals. Al meu a fost Mike. M-au pus să vorbesc cu un câine la audiţie, un fel de păpuşă care scotea şi nişte sunete. Vobeai, îţi făceai scena, iar ei apăsau un buton şi câinele scotea un răget. Dar păpușa îşi făcea bine treaba. Era foarte bună!”, a povestit actorul pentru cinemablend.com.

Pentru a ajunge să fie ales drept Solo, dintr-o mare de pretendenţi, Ehrenreich a fost supus mai multor probe riguroase şi bizare de casting, un proces dificil, asemănat de Phil Lord şi Chris Miller, regizorii din prima fază a producţiei lui Solo: A Star Wars Story, cu un pentatlon. Tânărul de 28 de ani a reuşit să convingă realizatorii ca nimeni altul că rolul i se potriveşte perfect.

„A fost singura persoană, din cei aproape trei mii de actori veniţi la audiţie, care a reuşit să ne facă să credem, într-un mod aparte, că el este punctul de pornire al personajului pe care îl ştim cu toţii”, a spus Miller. Regizorul a punctat şi un aspect hilar – actorul care a primit rolul, Ehrenreich, a fost chiar primul testat de către realizatori, ceea ce l-a făcut pe Miller, amuzat, să se întrebe daca restul încercărilor nu au fost, de fapt, o pierdere de timp şi de bani.

sursa: cinemagia.ro

ULTIMA ORĂ

International14 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National14 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National15 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National15 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National15 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional15 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional15 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON