Connect with us

Regional

“Autori români fără frontiere” la Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” din Craiova

Vor fi prezenți la bibliotecă autorii Librex, Oana Arion, Monica Ramirez și…

Published

on

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” organizează joi, 15.03.2018, începând cu ora 17.00, în sala “Acad. Dinu C. Giurescu”, evenimentul ”Autori români fără frontiere”.

Vor fi prezenți la bibliotecă autorii Librex, Oana Arion, Monica Ramirez și Iulia Ioniță pentru o discuție despre cărțile pe care le-au scris și personajele cărora le-au dat viață. Evenimentul va fi interactiv și este dedicat celor interesați de literatura contemporană, de secretele care stau în spatele scrierii unei cărți și de o întâlnire inedită cu autoarele menționate.
Despre autorii Librex

Oana Arion

Născută şi crescută într-o familie conservatoare cu principii riguroase, dar având în acelaşi timp experienţa unei copilării pe care ea însăşi o descrie ca fiind “magică”, Oana Arion surprinde în paginile cărţilor sale o lume fantastică şi misterioasă, populată de creaturi magice, creaturi pe care nu o dată ne-am fi dorit să le putem întâlni în viaţa reală. Combinaţia interesantă dintre realitate şi fantezie, acompaniată de umorul debordant şi de schimbările dramatice de situaţie fac din Seria „Nemuritor” de O.G.Arion o lectură captivantă şi savuroasă.

Monica Ramirez

            Absolventă a Belford University din California, cu o diplomă de Creative Writing, membră a EWA – Espionage Writers of America și a Romanian Crime Writers Club, a debutat în România cu “Asasin La Feminin”, primul volum tradus în limba română din Seria Alina Marinescu, care a apărut la editura Blue Ink Waters Press din America în ordinea care urmează: “The Unwilling Assassin”, “Whispered Identities”, “Balance of Power”, “Beyond Smoke and Shadows”, “Abyss” și “Requiem for an Assasin”.

Editura Boson Books i-a publicat cele două romane istorice de dragoste: “Intimate Strangers Affair” și “Kit Black”, precum și thriller-ul “Blackout”. Au mai apărut în România: Seria Alina Marinescu – 6 volume, în ordinea care urmează: “Asasin la feminin”, “Identități secrete”, “Balanța puterii”, “Bariere de fum”, “Abis”, “Recviem pentru un asasin”, recent publicată la editura Librex Publishing într-o nouă ediție ce beneficiază de condiții grafice de excepție, Kit Black, “Cum se scrie un best-seller” – “Tehnica americană pentru a transforma o idee într-un roman de succes”, “Traficantul de Umbre”, “Seducția apei”, Viață dublă la Veneția”, “Fantoma de pe lac”. În prezent, autoarea are în lucru mai multe proiecte editoriale: “Cealaltă jumătate de vis”, un thriller/romance/fantasy, “Tranzacții mentale”, Ghostwriter, precum și o nouă serie de spionaj/romance, intitulată “Gemini”.

Iulia Ioniță

A debutat în lumea literară la vârsta de șaptesprezece ani cu romanul pentru adolescenți „Flori în păr”, publicat în luna februarie 2016 la Editura Datagroup. În luna mai a anului 2017, i-a apărut cel de al doilea roman, „Percepții Inconștiente”, la editura Librex Publishing, un amestec de ficțiune cu mitologie, ezoterism, horror, dar și mult mister. Continuarea, „Uşa de dincolo de viața”, a fost anunțată la începutul anului 2018, la aceeaşi editură. În prezent, Iulia studiază publicitate şi comunicare şi are un canal de Youtube cu peste 20.000 abonați.

ULTIMA ORĂ

brown snake brown snake
Regional13 ore ago

Mehedinți: Jandarmii au interve­nit în îndepărtarea unui șarpe de aproape 2 metri

Un apel de urgență primit miercuri, 17 aprilie, prin sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, a mobilizat un...

Regional13 ore ago

Autoritățile doljene urmează să preia Casa Memorială „Alexandru Macedonski” în vederea reabilitării

Autoritățile din județul Dolj își propun trecerea din domeniul privat al comunei Goiești în cel privat al județului a unei...

Regional14 ore ago

Expoziția omagială „Filarmonica Oltenia în colecțiile Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman” – 77 de ani de la înființare

Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman prezintă cu mândrie Expoziția Omagială „Filarmonica Oltenia în Colecțiile Bibliotecii Județene”, marcând cei 77...

Regional14 ore ago

CFR SA anunță ridicarea restricțiilor de viteză la podul feroviar peste râul Olt

Lucrările de îmbunătățire a infrastructurii feroviare la podul de la Drăgănești Olt – Fărcașele vor impacta circulația trenurilor Compania Națională...

Regional14 ore ago

Campania „Detector pentru viață” debutează în județul Olt: 15 localități vor beneficia de echipamente de avertizare împotriva incendiilor și scăpărilor de gaze

Campania națională „Detector pentru Viață” a fost lansată și în județul Olt, aducând speranță și siguranță în comunitățile locale. Un...

Info Trafic14 ore ago

Infotrafic: Cinci transporturi agabaritice – restricţii de circulaţie

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, 17.04.2024, începând cu ora 20:00, la interval de 30 minute,...

Regional14 ore ago

Simularea Bacalaureatului: Procentul de prezență la proba la alegere a profilului și specializării, 66,12%

Astăzi, pe 17 aprilie 2024, elevii care au participat la simularea județeană a examenului național de Bacalaureat au susținut proba...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON