Connect with us

Sanatate & Life Style

Avertisment Salvamont

Atenție la căpușe!

Published

on

Odată cu sosirea căldurii în vegetaţie încep să îşi facă apariţia căpuşele, insecte parazite hematofagi (se hrănesc cu sângele gazdelor) și populează o singură gazdă timp de câteva zile, dacă nu sunt îndepărtate. Apar primăvara şi vara, până târziu, muşcăturile lor sunt nedureroase, nu le sesizăm de la primul contact şi de aceea este bine să ne verificăm corpul măcar o dată pe zi după o ieşire în natură în care am umblat prin vegetaţie înaltă.

Căpuşele trebuie extrase imediat ce sunt descoperite, iar îndepărtarea lor trebuie făcută neapărat în întregime, deoarece doar astfel se poate preveni transmiterea unor boli. Extragerea se face cu mare atenţie cu ajutorul unei pense curbe cu vârful bont sau cu un extractor de căpuşe, dacă le aveţi la îndemână în trusa medicală, apoi dezinfectaţi locul cu alcool. Urmăriţi atent daca aţi extras căpuşa în întregime, apoi urmăriţi-vă evoluţia stării de sănătate şi la primele simptome de inflamare a locului muşcăturii, frisoane, adresaţi-vă medicului.

Capușa NU TREBUIE tamponată cu alcool sau alte substanțe (aceste substanțe vor provoca capușa să vomite și va transmite totul în interiorul gazdei).

Imediat după extragere se recomandă deplasarea la o clinică de boli infecțioase după care se respectă un anumit protocol. 

În cazul în care sunteți în munte pentru mai multe zile, pentru a identifica dacă acea capușă a fost infestată cu BORELIA urmăriți următoarele semne: apariția în câteva zile a unui eritem roșu bine delimitat în zona mușcăturii de mărimea unei monezi, răceală falsă în interval de 5-7zile.

Deplasarea la medic pentru analize este întotdeauna obligatorie.

ULTIMA ORĂ

fire wallpaper fire wallpaper
Sporto oră ago

Flacăra olimpică a fost aprinsă

Flacăra olimpică a fost aprinsă astăzi la vechiul sit Olympia, în Grecia, cu 101  de zile înaintea ceremoniei de deschidere...

river between trees river between trees
Regionalo oră ago

Hidrologii au emis coduri galbene

Vor intra în vigoare diseară, la ora 21:00, și vor expira mâine seară. Sunt vizate bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Someșul...

National3 ore ago

Se apropie vacanța de primăvară

Vacanța de primăvară pentru preșcolari, elevi și profesori va începe sâmbătă, 27 aprilie, și va dura 11 zile, până marți,...

Info Trafic3 ore ago

Județul Vâlcea: Restricții de trafic pentru efectuarea de lucrări

Centrul Infortrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, în intervalul orar 08.00 – 18.00, pe DN 7, pe...

Regional3 ore ago

A doua zi a simulării judeţene a Evaluării Naţionale şi a Bacalaureatului, în Dolj

Marți, 16 aprilie 2024, s-a desfășurat proba scrisă la matematică în cadrul simulării județene a Evaluării Naționale pentru elevii de...

Regional3 ore ago

Universitatea din Craiova marchează 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Universitatea din Craiova (UCV) sărbătorește aniversarea a zece ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză. Pentru a...

person giving fruit to another person giving fruit to another
National3 ore ago

Ionel Păun: Producătorii agricoli români se confruntă cu dificultăți în desfacerea recoltei (INTERVIU)

Producătorii agricoli din România ridică problema dificultăților întâmpinate în procesul de desfacere a recoltei, subliniind că nu își pot vinde...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON