Connect with us

International

Avion Lufthansa, nevoit sa evite drone la aterizarea pe aeroport!

Incidentele provocate de apariția dronelor în apropierea aeroporturilor au devenit tot mai frecvente.

Published

on

Un avion Airbus A320 al companiei Lufthansa, care zbura sâmbătă de la Frankfurt la Bilbao, a fost nevoit să efectueze o manevră bruscă pentru a evita trei drone apărute pe traiectoria sa la altitudinea de circa 900 de metri înaintea aterizării pe aeroportul spaniol, scrie Agerpres.

Poliția locală nu a identificat deocamdată proprietarul sau proprietarii celor trei drone. După ce avionul a comunicat turnului de control incidentul, un elicopter a fost ridicat de la sol, dar nu a reușit să repereze aceste aparate. În același timp mai multe patrule au căutat dronele în împrejurimile aeroportului, dar de asemenea fără succes.

Nu se cunoaște nici dimensiunea dronelor pentru a se putea aprecia efectele unui posibil impact cu avionul, care avea în acel moment o viteză de peste 250 de hm/h și se afla în faza de coborâre la aterizare. Totuși, pentru ca o dronă să ajungă la înălțimea la care se afla acel avion, ea ar trebui să aibă o greutate de cel puțin 2-3 kilograme, iar o coliziune a unui avion cu un astfel de dispozitiv ar avea consecințe grave.