Connect with us

National

Biochimişti, biologi și chimişti au pichetat Ministerul Sănătăţii (audio)

Peste o mie de sindicalişti de la CFR au protestat în faţa sediului Ministerului Transporturilor

Published

on

Peste 100 de membri ai Ordinului biochimiştilor, biologilor şi chimiştilor din sistemul sanitar au pichetat astăzi sediul Ministerului Sănătăţii. Preşedintele Ordinului, Constanţa Popa, a declarat că protestatarii cer respectarea coeficientului de salarizare din 2010 şi acordarea sporurilor într-un mod echitabil şi egal pentru cei care lucrează în aceleaşi condiţii de muncă:

Şi tot astăzi, au protestat la Bucureşti peste o mie de sindicalişti de la CFR – mai întâi în faţa sediului Ministerului Transporturilor, apoi în Piaţa Victoriei. Sindicaliştii vor adoptarea Statutului feroviarului, care să le asigure unele drepturi salariale, soluţii pentru redresarea CFR Marfă, dar mai ales investiţii pentru întreţinerea şi dezvoltarea reţelei feroviare. Cu puţin timp în urmă, ministrul Transporturilor Lucian Şova a transmis, într-un comunicat, că sprijină promovarea statutului personalului feroviar, iar prioritatea este creşterea volumului de investiţii. Pe reţeaua feroviară din România – a şaptea ca lungime din Europa -, sunt impuse peste 700 de restricţii de viteză, iar cele 1.200 de trenuri CFR Călători sunt alcătuite doar din 800 de vagoane.

ULTIMA ORĂ

International8 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National8 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional8 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional8 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional9 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional9 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional9 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON