Connect with us

National

Bogdan Olteanu a demisionat

Voi transmite cât de rapid demisia mea din conducerea Băncii Naţionale.

Published

on

Bogdan Olteanu a demisionat astăzi din funcţia de viceguvernator al Băncii Naţionale a României, după ce a fost reţinut de DNA şi plasat în arest la domiciliu de instanţa supremă, fiind acuzat că ar fi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro pentru îşi folosi influenţa.

Bogdan Olteanu a fost eliberat vineri noaptea, după 24 de ore de la reţinerea sa de către DNA pentru o acuzaţie de trafic de influenţă care ar fi avut loc în 2008, în perioada când deţinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Olteanu este acuzat că ar fi primit un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru a-l susţine în funcţia de guvernator al Deltei pe jurnalistul Liviu Mihaiu. Acesta a fost plasat în arest la domiciliu de judecătorii instanţei supreme.

„E un moment greu. E un moment trist şi o perioadă foarte tristă, sper să se termine cât mai repede. Doresc să obţin achitarea cât mai rapid pentru a reîncepe o viaţă normală. Până la acel moment voi face ceea ce onoarea şi respectul faţă de instituţia din care am făcut parte îmi cere. Voi transmite cât de rapid demisia mea din conducerea Băncii Naţionale şi voi urma să îmi susţin cauza în justiţie”, a declarat fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor la ieşirea din arest.

 

Sursă: Mediafax

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National5 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional5 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional5 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional6 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional6 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional6 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional6 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON