Connect with us

Evenimente

Cadrele medicale intră în grevă japoneză (audio)

Şi medicii de familie vor purta, astăzi, o banderolă albastră, în semn de solidaritate cu colegii lor

Published

on

Două grupări sindicale din sănătate, Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România şi Federaţia Sindicală „Hipocrat”, anunţă că astăzi vor fi în grevă japoneză. Cadrele medicale sunt nemulţumite de reglementările legate de salarizarea unitară, de acordarea sporurilor, precum şi de nerespectarea normelor de muncă şi a timpului de repaos. Sindicaliştii cer şi ca angajaţii din sistem să beneficieze de servicii medicale gratuite. Şi medicii de familie vor purta, astăzi, o banderolă albastră, în semn de solidaritate cu colegii lor. Vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, dr.Sandra Alexiu, a explicat care sunt principalele nemulţumiri:

Potrivit reporterului RRA Marilena Frâncu, sindicaliştii au înaintat ministerelor Sănătăţii şi Muncii o listă cu revendicări şi speră în soluţionarea problemelor.

ULTIMA ORĂ

International3 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National3 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional3 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional4 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional4 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional4 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional4 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON