Connect with us

Azi despre ieri

Calendarul zilei 30 mai

Published

on

EVENIMENTE INTERNE

 

 

– Administraţie

* Actorii Alexandru Arşinel şi Ion Dichiseanu vor fi primi stele pentru întreaga activitate în domeniul teatrului şi filmului pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului – ora 11:00. De asemenea, se va oferi o stea, in memoriam, actorului şi regizorului Sergiu Nicolaescu; participă primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu

* Primăria sectorului 6 urmează să deschidă Parcul Drumul Taberei – ora 8:00

 

– Social

* Cu ocazia zilei de Pomenirea Morţilor, Moşii de Vara, înaintea Duminicii Rusaliilor, Biserica Olari din Bucureşti şi Centrul Social Educaţional Adorno vor organiza acţiunea socială tradiţională „Dăruind vei dobândi” (ediţia a XVII-a) pentru copiii şi familiile sărace – Str. Olari nr. 6

* Asociația ProVita, împreună cu un grup de voluntari, organizează a II-a ediție a Ultramaratonului caritabil “100 for Children”, evenimentul non-competitiv, care se va desfășura, cu ocazia Zilei Copilului (1 iunie), pe o distanță de 100 de kilometri, de la București la Valea Plopului, şi are drept scop strângerea de fonduri pentru 400 de copii orfani sau abandonați, aflați în tabăra de la Valea Plopului. Participă jurnalistul Alexandru Dima și fotbalistul George Ogăraru, împreună cu soția și copiii săi. Startul se va da din Otopeni – ora 6:30, iar cursa se va încheia la Tabăra de copii din Valea Plopului

* Braşov: Asociaţia Casiopeea organizează de la ora 10:00, în Complexul Olimpia, cea de-a 4-a ediţie a Marşului şi Crosului Casiopeea Braşov. La start se va afla şi fosta gimnastă Corina Ungureanu, campioană olimpică şi susţinătoare a crosului roz Casiopeea. Crosul este o acţiune umanitară exemplară bianuală, cu ediţii la Braşov şi Bucureşti, care vizează mobilizarea de donatori, prin achitarea taxei de înscriere în scopul achiziţionării de proteze mamare destinate femeilor care au suferit o operaţie de mastectomie

* Suceava: În perioada 30 mai – 1 iunie, copiii darnici au ocazia să facă fericiți alți copii. La Uvertura Mall se colectează jucării pentru Casa de copii „Elena Doamna”. Uvertura Mall îi invită pe cei mici să aducă o jucărie

 

– Medicină, Sănătate

* Braşov: Asociaţia de Psihoterapie Experienţială şi Hipnoterapie (APEH), în colaborare cu Universitatea Transilvania din Braşov (Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei), sub egida Colegiului Psihologilor din România, organizează prima Conferinţă Naţională de Psihoterapie Experienţială şi Hipnoterapie cu tema „ Dezvoltare, cuplu, sexualitate” (30 şi 31 mai) – în Aula Magna a universității brașovene

 

– Manifestări organizate cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului (1 iunie)

* Cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, Primăria Capitalei, prin Proedus, Arcub şi Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, organizează o serie de evenimente destinate celor mici, atât în Parcul Herăstrău, cât şi în Cişmigiu, Piaţa Constituţiei şi Palatul Mogoşoaia:

► Parcul Herăstrău – Festivalul Copiilor

  • între orele 10:00-18:00, în zilele de 30 şi 31 mai, Primăria Capitalei, prin Proedus, organizează, în parcul Herăstrău, intrarea Charles De Gaulle, o serie de spectacole oferite de copii talentaţi, show-uri de magie şi de teatru, dar şi plimbări cu ponei, carusel, trenuleţ, sfere plutitoare, desene pe asfalt, locuri de joacă gonflabile, ateliere de creaţie, animatori speciali (face-painting, împletituri de păr, eroi din poveşti). De asemenea, vor fi organizate jocuri precum „Şotronul”, „Ţară, ţară vrem ostaşi”, „Raţele şi vânătorii”, „Ţările”, „Măgăruşul”, „Limbo” şi multe alte surprize pentru cei mici. Pe scena Festivalului vor avea loc o serie de super concerte oferite de C.R.B.L şi Nicole Cherry – sâmbătă, Andreea Bănică şi Connect-R – duminică. La sfârşitul evenimentului se vor lansa în aer peste 1000 de baloane colorate

* „Zilele copilăriei noastre” (30 – 31 mai), cea de-a 16-a ediție a „Grădinii cu Artiști” din Parcul Grădina Icoanei îi așteaptă pe cei mici să se bucure de copilărie, iar adulții sunt invitați să fie copii alături de cei mici – ora 11:00

  • Voluntarii de la Asociația Red Panda vor fi prezenți în Grădina Icoanei cu pisici și căței cu chef de joacă, care abia așteaptă să fie adoptați

* ora 19:00 – Parada Elevilor Bucureşteni pe traseul Piaţa Universităţii – Bd. Regina Elisabeta – Calea Victoriei – Bd. Naţiunile Unite – Bd. Libertăţii şi Piaţa Constituţiei. Aflându-se la cea de-a VI – a ediţie, Parada Elevilor este o manifestare de tradiţie în peisajul şcolar bucureştean, oferind un excelent prilej elevilor claselor VII – XII de a-şi demonstra în mod creativ, original şi civilizat apartenenţa la şcoala sau liceul unde învaţă

* Asociația Team Work organizează cea de-a 10-a ediție a Vânătorii de Comori din Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității din București – ora 10:00. Voluntarii costumați în personaje din basme îi vor întâmpina pe micuți la intrarea într-un tărâm magic al poveștilor, presărat din loc în loc cu prinți și prințese, regi și regine, faraoni, indieni sau alte personaje preferate

 

– Cultură

* Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” organizează conferința ”Cântecul Greierilor”, susținută de dr. Ionuț Ștefan Iorgu, cercetător, în cadrul seriei de întâlniri „ La Antipa, în spatele uşilor închise” – ora 11:00, în sala Atelier a Muzeului „Antipa”

* Teatrului Masca organizează în perioada 30 mai – 1 iunie, cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Statui Vivante – în Parcul Crângaşi. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc de la ora 17:00. Invitaţii din acest an sunt trupe din Portugalia, Ucraina, Olanda, Macedonia şi Bulgaria

* Vernsajul expoziţiei digitale: „150 de ani de la trecerea în nemurire a lui Evanghelis Zappas” – ora 18:30, la Palatul Suţu. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 30 mai – 7 iunie

* Scriitorii Ingrid Beatrice Coman, Maria Floarea Pop, Claudia Bolboceanu, Viorel Boldiș și Violeta Popescu vor avea de la ora 18:00, o întâlnire cu cititorii la Librăria Cărturești Verona. Vor fi prezentate ultimele apariții editoriale care au fost lansate și prezentate la Salonul Internațional de Carte de la Torino (14 – 18 mai)

* Lungmetrajul „Comoara”, în regia lui Corneliu Porumboiu, va fi prezentat în premieră naţională la „Avanpremiera Les Films de Cannes a Bucarest”, în prezenţa regizorului, a actorilor şi a echipei filmului, la Cinema Studio – ora 19:30

* Cluj-Napoca: Conferinţa de prezentare a Finaliştilor Campaniei Anti-corruption Film Festival 2015 – ora 11:00, la Casa Tiff, sala La Perne, Str. Universităţii nr. 6. Acţiunea Anti-corruption Film Festival 2015 este organizată de Asociaţia Pro Democraţia, Direcţia Generală Anticorupţie din Ministerul Afacerilor Interne şi Fundaţia Hanns Seidel România, şi este parte a proiectului „Educaţie anticorupţie prin film”

* Sibiu: Un număr de 40 de meşteri populari vor aduce jucării de lemn şi de ceramică, îmbrăcăminte, cărţi şi turtă dulce, între 30 mai şi 1 iunie, la Târgul Naţional de Jucării, care va avea loc în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Deschiderea va avea loc de la ora 13:00, la Muzeul în aer liber, Etno Tehno Parc, iar în perioada 31 mai – 1 iunie, târgul se va desfăşura între orele 10:00 şi 18:00

* Sinaia: Cu ocazia ediţiei a II – a a Turneului Naţional “Vă place Tango?”, violoncelistul Răzvan Suma, alături de: Analia Selis, voce şi Julio Santillán, chitarist şi compozitor vor concerta în cadrul Stagiunii Sunetul Muzicii – ora 16:00, şi duminică 31 mai, la ora 12:00, în închiderea ediţiei a IV – a a Mogoşoaia ClasicFest – la Castelul Peleş. Parteneri media turneu: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualităţi, Orchestrele şi Corurile Radio România

* Timişoara: Creatorii Festivalului EXIT din Serbia și ai Festivalului Sea Dance din Muntenegru organizează un nou eveniment de anvergură: „Get EXITed! Revolution Festival” (30 – 31 mai) – la Muzeul Satului

* Austria: Institutul Cultural Român de la Viena găzduieşte în zilele de 30 şi 31 mai, expoziţia „Culorile Copilăriei” a tânărului artist David Alexandru. Expoziţia, dedicată Zilei Internaţionale a Copilului (1 iunie), cuprinde lucrări realizate prin tehnică grafică (creion, cărbune), ulei pe pânză şi acril pe pânză. Vernisajul are loc de la ora 14:00 în prezenţa artistului şi este urmat de ateliere de desen şi pictură dedicate copiilor. Expoziţia „Culorile Copilăriei” poate fi vizitată la sediul ICR Viena, sâmbătă, 30 mai, între orele 14:00 şi 17:00 şi duminică, 31 mai, între orele 12:00 şi 17:00

* Gdansk, Polonia: Institutul Cultural Român de la Varşovia va organiza în perioada 30 mai – 10 iunie un program intens de evenimente româneşti, cel mai mare şi mai complex proiect din istoria Institutului. Timp de două săptămâni, publicul va putea urmări cinci spectacole de teatru, şaisprezece filme de lung şi scurtmetraj, filme de animaţie, două concerte, un spectacol de dans, prelegeri despre cinematografia, istoria şi arta românească, o întâlnire literară, trei expoziţii de fotografie şi artă contemporană, demonstraţii de live cooking. Evenimentul se deschide cu spectacolul „Oidip”, în regia lui Silviu Purcărete şi interpretarea Teatrului National „Radu Stânca” din Sibiu – la Teatrul Shakespearian

* Republica Moldova: ICR Chișinău, în colaborare cu Consiliul raional Soroca, primăria orașului Soroca, primăria Ciripcău (Florești), Asociația Culturală „Grigore Vieru” din Soroca, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași al Academiei Române, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Consiliul județean Prahova, Complexul memorial „Constantin Stere” de la Bucov și Fundația „Constantin Stere” din Ploiești, organizează, în zilele de 30 și 31 mai, o serie de manifestări la Soroca și Ciripcău prilejuite de împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Stere, prozator, publicist, jurist și om politic român, între care amintim Universitatea Populară de Vară „Constantin Stere”, ediția a II-a, precum și organizarea și deschiderea expoziției permanente în casa memorială „Constantin Stere” de la Ciripcău. Din program:

► sâmbătă, 30 mai:

  • ora 10:30 – în incinta Liceului Teoretic „Constantin Stere” din Soroca, acad. Valeriu Matei, directorul ICR Chișinău, va deschide lucrările celei de-a doua ediții a Universității Populare de Vară „Constantin Stere”. Cu același prilej, se vor adresa invitaților și vor rosti mesaje de salut, președintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu, Victor Său, președintele raionului Soroca, Victor Baș, directorul Liceului Teoretic „Constantin Stere”, acad. Alexandru Zub, membru al Academiei Române, Mircea Cosma, președintele Societății Cultural-Istorice „Mihai Viteazul” (Ploiești, România), Bogdan-Petru Maleon, directorul Muzeului Universității „Al. I. Cuza” din Iași și Tudor Jijia, director executiv al Regionalei „Euroregiunea Siret-Prut-Nistru”
  • ora 13:15 – vernisajul expoziției „Unirea Principatelor Române și reformele domnitorului Alexandru Ioan Cuza”, organizată în colaborare cu Liceul Teoretic „Constantin Stere”. Expoziția, constituită din 20 bannere, este dedicată Unirii Principatelor Române și cuprinde date istorice, fotografii, mărturii ale contemporanilor, citate despre Unirea Principatelor Române și domnitorul Alexandru Ioan Cuza, precum și despre contemporanii săi. Expoziţia va fi deschisă până la 30 iunie

►duminică, 31 mai:

  • ora 11:00 – vernisajul expoziției permanente a Casei-Muzeu „Constantin Stere” de la Ciripcău (Florești)
  • ora 12:00 – depuneri flori la mormântul părinților lui Constantin Stere (Gheorghe și Pulheria Stere), la cimitirul din localitate

* Tel Aviv: Ediția a XVII-a a Festivalului Internaţional de Film Studenţesc se va desfăşura în perioada 31 mai – 6 iunie 2014, la Cinemateca din Tel Aviv. În cadrul competiției internaționale, România este reprezentată de scurt-metrajul Idle (24 min., România, 2013), regia Raia Al Souliman. De asemenenea, duminică, 31 mai, între orele 17:00 – 20:30, filmul „Amintiri din Epoca de Aur” (România, 2009) va beneficia de o proiecție specială la Cinemateca din Tel Aviv

 

– Sport

* În zilele de 30 şi 31 mai se desfăşoară Marea finală Cupa Coca-Cola la fotbal – competiţie naţională între licee – ora 8:00, în parcul Tineretului, Intrarea Şincai; concertează la final Connect – R

* Aeroclubul României organizează demonstraţia aviatică „Clinceni Airshow 2015” prilejuită de Ziua Copilului – ora 10:30, la Aeroclubul Teritorial “Aurel Vlaicu” Bucureşti – Aerodrom Clinceni. La eveniment vor lua parte: „Hawks of Romania” – formaţia de înaltă acrobaţie a Aeroclubului României care evoluează pe avioane Extra 300, “White Wings” – formaţia de acrobaţie cu planoare a Aeroclubului României, “Blue Wings” – echipa de paraşutism – lucru relativ pe cupolă a Aeroclubului României, precum şi componenţi ai loturilor naţionale de planorism şi paraşutism. Vor participa ca invitaţi: Forţele Aeriene Române cu două avioane C27J Spartan şi cu două elicoptere IAR 330 Puma SOCAT, INCAS cu aeronava Britten-Norman BN-2 Islander, Iacării Acrobaţi cu două avioane YAK 52 şi echipa de paraşutişti TNT Brothers

 

– Diverse

* Buziaş: Festivalul „Zilele Veveriţei” (30 – 31 mai) – ora 13:00

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sâmbăta morţilor – Moşii de vară (Calendarul Creştin-Ortodox 2015; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)

 

– „Ziua Gardianului Public” în România (se sărbătoreşte, anual, pe baza Hotărârii de Guvern 518/27.IX.1993)

 

– 1598, 30.V / 9.VI: Prin Tratatul dintre împăratul Rudolf al II-lea de Habsburg şi Mihai Viteazul, încheiat la Mănăstirea Dealu, domnitorul român recunoştea suzeranitatea împăratului, iar acesta se obliga să-i asigure subsidii pentru întreţinerea armatei

 

– 1827: Iluministul român Petrache Poenaru inventează şi obţine în Franţa brevetul de invenţie pentru „condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”, primul toc rezervor din lume, precursorul stiloului de astăzi

 

– 1840: S-a născut căpitanul (Nicolae) Valter Mărăcineanu, erou al Războiului de independenţă de la 1877-1878 (m. 1877, la Griviţa) – 175 de ani

 

– 1854: S-a născut Constantin Gogu, matematician şi astronom; lucrări privind mişcarea Lunii; studii asupra variaţiei gravitaţiei cu latitudinea; s-a numărat printre membrii fondatori ai Societăţii Române de Ştiinţe, al cărei prim preşedinte a fost, în 1897; membru corespondent al Academiei Române din 1889 (m. 1897)

 

– 1901: S-a născut Maria Holban, istoric şi traducător (studii de valoare legate, mai cu seamă, de feudalismul timpuriu românesc – secolele XIII-XIV); membru corespondent al Academiei Române din 1990 (m. 1991)

 

– 1919: A murit Barbu Nemţeanu (pseudonimul lui Benjamin Deutsch), poet (lirica sa face trecerea dinspre simbolism spre modernism) şi traducător (a tradus din Heine, Schiller, Lenau, Goethe, Baudelaire, Hugo) (n. 1887)

 

– 1928: Premiera dramei lirice „Năpasta” de Sabin Drăgoi, la „Opera Română” din Bucureşti; libretul, după drama cu acelaşi titlu a lui I. L. Caragiale, este semnat tot de compozitor

 

– 1929: S-a născut Doina Cornea, traducătoare, publicistă şi disidentă anticomunistă; membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice

 

– 1943: A murit Juarez Movilă, compozitor şi critic muzical (n. 1870)

 

– 1949: A murit Marcu Beza, istoric literar, prozator şi diplomat de origine aromână; s-a impus mai ales prin descoperirea unor valori ale civilizaţiei spirituale române medievale în ţările Orientului Apropiat; membru corespondent al Academiei Române din 1923 (n. 1882, la Vlahoclisura, Macedonia)

 

– 1964: A murit matematicianul Theodor Angheluţă; contribuţii în domeniul teoriei ecuaţiilor integrale şi al celor funcţionale; membru de onoare al Academiei Române din 1948 (n. 1882)

 

– 1966: A murit Oscar Walter Cisek, scriitor şi critic de artă de naţionalitate germană din România (n. 1897)

 

– 1968: A murit Constantin S. Nicolăescu-Plopşor, arheolog, istoric, etnograf, antropolog şi geograf; are meritul de a fi studiat printre primii Paleoliticul din ţara noastră; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1900)

 

– 1980: A murit Matei Socor, compozitor şi dirijor; în 1944 a devenit dirijorul permanent al Orchestrei Radiodifuziunii Române; între anii 1945 şi 1952 a fost preşedinte al Comitetului Radiodifuziunii Române; membru corespondent al Academiei Române din 1952 (n. 1908) – 35 de ani

 

– 1995: A murit Ştefana Velisar Teodoreanu, prozatoare, poetă şi traducătoare; soţia scriitorului Ionel Teodoreanu (n. 1897, la Saint-Moritz, Franţa) – 20 de ani. NOTĂ: Unele surse (http://www.memoria.ro/?location=view_article&id=979, http://www.romlit.ro/tefana_velisar_teodoreanu_-_coresponden_inedit_scrisori_din_roase_plicuri) dau ca dată a morţii 31 mai 1995

 

– 2005: A murit Aurel-Dragoş Munteanu, prozator şi eseist; primul director al Televiziunii Române după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989; ambasador al României în SUA între anii 1992 şi 1994 (n. 1942, în comuna Buda, azi în R. Moldova) – 10 ani

 

– 2013: A murit Radu Paladi, compozitor, dirijor, pianist şi profesor (n. 1927, Storojineţ, astăzi în Ucraina)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Geneva: Şeful diplomaţiei americane, John Kerry şi omologul său iranian, Mohammad Javad Zarif vor avea o întrevedere în cadrul negocierilor privind programul nuclear iranian

 

Aniversări – Comemorări

 

– Ziua Naţională a Republicii Croaţia (Ziua Statalităţii); data întrunirii primului Parlament democratic în anul 1990 (- 25 de ani)

 

– 1431: A fost arsă pe rug Ioana d’Arc (supranumită „Fecioara din Orleans”), eroină a poporului francez; în timpul Războiului de 100 de ani (1337-1453), purtat de Franţa împotriva Angliei; aflată în fruntea unei armate, Ioana d’Arc (fiica unui ţăran) a despresurat oraşul Orleans, asediat de englezi, şi l-a însoţit pe regele Carol al VII-lea la încoronarea sa la Reims; trădată şi vândută englezilor, va fi judecată (la Rouen/Franţa) de un tribunal ecleziastic, va fi declarată eretică şi condamnată la moarte; canonizată în 1920 (n. 1412)

 

– 1593: A murit scriitorul englez Christopher Marlowe, precursor al lui Shakespeare; a introdus versul alb în drama engleză (botezat la 26.II.1564)

 

– 1640: A murit pictorul flamand Pieter Paul Rubens (n. 1577) – 375 de ani

 

– 1672, 30.V / 9.VI: S-a născut Petru I (Petru cel Mare), ţar (1682-1721) şi împărat al Rusiei (1721-1725), remarcabil militar şi om politic; reformele sale interne, realizate cu autoritate despotică (în domeniul administraţiei, economiei – a susţinut dezvoltarea comerţului şi a industriei, a armatei – a creat o flotă puternică) au pregătit terenul pentru o Rusie modernă; a acordat o mare atenţie culturii şi învăţământului (a înfiinţat Academia de Ştiinţe, 1724); pe plan extern a purtat campanii militare împotriva Imperiului Otoman şi a luptat împotriva Suediei, obţinând ieşirea la Marea Baltică (1721) (m. 1725)

 

– 1744: A murit Alexander Pope, poet şi gânditor englez; cel mai de seamă reprezentant şi teoretician al clasicismului englez; influenţă considerabilă asupra poeziei din secolul XVIII (n. 1688)

 

– 1770: A murit pictorul şi desenatorul francez François Boucher (n. 1703) – 245 de ani

 

– 1778: A murit Voltaire (François Marie Arouet), filosof şi scriitor iluminist francez, creator al aşa numitului „voltairianism” – respingerea fanatismului, a prejudecăţilor, a intoleranţei şi a abuzurilor de orice fel şi afirmarea raţiunii umane; spirit polemic, atent la realităţile sociale, Voltaire a întruchipat „noul tip al scriitorului reprezentant al conştiinţei publice şi luptător pentru idealurile cele mai înalte ale vremii” (T. Vianu) şi a pregătit, ideologic, Revoluţia Franceză (n. 1694)

 

– 1811, 30. V / 11. VI: S-a născut Vissarion G. Belinski, critic literar şi gânditor rus; a exercitat o influenţă considerabilă asupra gândirii ruse din secolul al XIX-lea (m. 1848)

 

– 1814: Se semnează primul Tratat de la Paris, care a readus granițele Franței la întinderea lor din 1792. În aceeași zi, Napoleon I al Franței este exilat pe insula Elba. Tratatul de la Paris a pus capăt războiului dintre Franţa şi coaliţia formată din Marea Britanie, Rusia, Austria, Suedia şi Prusia. De asemenea tratatul l-a silit pe Napoleon I să abdice. Graniţele Franţei au fost readuse la forma pe care o aveau în 1792, însă nu s-au luat prea multe măsuri punitive împotriva Franţei, cu excepţia faptului că Insulele Seychelles au trebuit să fie cedate Marii Britanii

 

– 1814: S-a născut Eugène Charles Catalan, matematician franco-belgian, specialist în teoria numerelor (m. 1894)

 

– 1875: S-a născut Giovanni Gentile, filosof şi pedagog italian (m. 1944) – 140 de ani

 

– 1896: S-a născut Howard Hawks, regizor, scenarist şi producător american de film (m. 1977)

 

– 1908: S-a născut fizicianul suedez Hannes Olof Gösta Alfvén, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1970, împreună cu Louis Néel, pentru dezvoltarea teoriei magnetohidrodinamicii (m. 1995)

 

– 1908: S-a născut actorul american Mel Blanc (pe numele său adevărat Melvin Jerome Blank), vocea a peste 1000 de personaje de desen animat (iepurele Bugs Bunny, ciocănitoarea Woody, răţoiul Daffy Duck, porcuşorul Porky Pig ş. a.), poreclit şi „omul cu 1000 de voci” (m. 1989)

 

– 1909: S-a născut Benny (Benjamin David) Goodman, clarinetist, dirijor şi compozitor de jazz american (m. 1986)

 

– 1912: S-a născut Julius Axelrod, farmacolog, biochimist american de origine evreiască, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1970, împreună cu Sir Bernard Katz, Ulf von Euler; împreună cu farmacologul Bernard Brodie a descoperit rolul analgetic și a contribuit la producerea pe cale industrială a paracetamolului (m. 2004)

 

– 1912: A murit Wilbur Wright, aviator şi constructor american de avioane; alături de fratele său, Orville (1871 – 1948), a fost unul dintre pionierii aviaţiei mondiale; cei doi fraţi Wright au efectuat primul lor zbor în anul 1903, cu un avion de construcţie proprie (un planor echipat cu motor cu explozie), lansat cu ajutorul unei catapulte (n. 1867)

 

– 1928: S-a născut Gustav Leonhardt, clavecinist, organist şi dirijor olandez (m. 2012)

 

– 1952: S-a născut pianistul, compozitorul şi dirijorul ungar Kocsis Zoltán

 

– 1958: S-a născut cântăreaţa suedeză de muzică pop Marie Fredriksson (împreună cu Per Gessle formează duetul „Roxette”)

 

– 1960: A murit Boris L. Pasternak, poet, prozator şi traducător rus; capodopera sa, „Doctor Jivago” (1957), nu a fost admisă spre publicare în URSS decât după moartea sa. Publicarea romanului „Doctor Jivago” în străinătate în 1957 şi decernarea Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1958 a generat ascuţite critici în presa sovietică, soldate cu excluderea sa din Uniunea scriitorilor şi constrângerea sa să renunţe de „bună voie” la Premiul Nobel (n. 1890) – 55 de ani

 

– 1971: A murit Marcel Dupré, compozitor şi organist francez (n. 1886)

 

– 1975: A fost fondată Agenția Spațială Europeană (ESA), considerată cea mai importantă organizaţie interguvernamentală din Europa cu caracter ştiinţific şi tehnologic, cu un deosebit rol în domeniul securităţii; în prezent numără 22 de state membre, după ce în anul 2015, Estonia şi Ungaria s-au alăturat organizaţiei – 40 de ani. NOTĂ: România a încheiat primul Acord cu ESA în 1992, ratificat prin Legea nr. 40/1993, urmat de un alt acord în anul 1999. Începând cu 2006, România a fost Stat European Cooperant al ESA. Conform deciziei Consiliului ESA din 16 decembrie 2010, România a fost acceptată în unanimitate ca al 19-lea membru cu drepturi depline. Ceremonia semnării Acordului dintre Guvernul României şi Agenţia Spaţială Europeană privind aderarea României la Convenţia Agenţiei Spaţiale Europene a avut loc în data de 20 ianuarie 2011, la Ministerul Afacerilor Externe. Acordul a fost semnat de Jean-Jaques Dordain, Director General ESA şi Marius-Ioan Piso, Director General al Agenţiei Spaţiale Române, în prezenţa lui Teodor Baconschi, ministru de externe al României la acea vreme, a cosmonautului Dumitru Dorin Prunariu, preşedintele Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Spaţiale Române şi a mai multor personalităţi

 

– 2009: A murit chimistul israelian Ephraim Katchalski-Katzir; cercetări în domeniul structurii şi funcţiilor celulelor vii; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (n. 1916, la Kiev/Ucraina)

 

– 2012: A murit Andrew Huxley, biofizician şi fiziolog britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în anul 1963, împreună cu Sir John Eccles şi Alan L. Hodgkin (n. 1917)