Connect with us

Evenimente

Calendarul zilei 31 ianuarie

Published

on

EVENIMENTE INTERNE

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ioan Bosco, preot (Calendarul Romano-Catolic 2015)

 

– 1418: A murit Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti între anii 1386 şi 1418, singurul domn român care nu a fost vasal nimănui; în timpul domniei sale, ţara a cunoscut o puternică dezvoltare economică, o consolidare militară şi o afirmare politică internaţională, îndeosebi în sud-estul Europei; remarcabil comandant militar, abil om politic şi diplomat, a întreţinut bune relaţii cu Ungaria, Polonia şi Moldova; a repurtat importante victorii împotriva turcilor, fiind cel mai activ exponent al luptei antiotomane din vremea sa; a fost înmormântat la Mănăstirea Cozia (ctitoria sa) (n. 1355)

 

– 1844: Adunarea Obştească a Moldovei, la propunerea domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849), votează Legea în baza căreia ţiganii aparţinând Bisericii şi aşezămintelor monastice deveneau liberi

 

– 1854: S-a născut matematicianul David Emmanuel, considerat întemeietor al şcolii matematice moderne din ţara noastră; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (m. 1941)

 

– 1926: S-a născut Dominic Stanca, poet, prozator, dramaturg şi actor; soţul regizoarei Sorana Coroamă (m. 1976)

 

– 1929: S-a născut prozatorul şi eseistul Constantin Mateescu

 

– 1937: S-a născut actorul Marin Moraru

 

– 1937: S-a născut Mircea Micu, poet, prozator şi publicist (m. 2010)

 

– 1938: S-a născut actriţa Lucia Mureşan (m. 2010)

 

– 1953: S-a născut Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, compozitor şi instrumentist (baterist)

 

– 1955: S-a născut jucătoarea de tenis de câmp Virginia Ruzici, câştigătoare a turneului de la Roland Gaross în 1978; stabilită în Franţa – 60 de ani

 

– 1964: Guvernele român şi suedez hotărăsc să ridice legaţiile lor de la Bucureşti şi Stockholm la rangul de ambasade (relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost stabilite, la rang de legaţie, la 19.III.1916)

 

– 1968: România a ratificat Tratatul privind „Principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea şi folosirea spaţiului cosmic, a Lunii şi a altor corpuri cereşti” (semnat la 27.I.1967, la Washington, Moscova şi Londra)

 

– 1976: S-a născut pianista Ana Mirabela Dina, stabilită în Germania; cadru universitar al Hochschule für Musik din Köln

 

– 1980: A murit poetul Valeriu Bucuroiu (n. 1934) – 35 de ani

 

– 1985: A murit Mihai Zavergiu, medic (a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică în domeniul medicinei social-preventive) şi prozator (a debutat în anul 1923, sub pseudonimul Marcel Olin) (n. 1894) – 30 de ani

 

– 1987: A murit prozatorul Nicolae Velea (n. 1936)

 

– 1990: A murit regizorul de film şi scenaristul Alexandru Tatos (n. 1937) – 25 de ani

 

– 1993: A murit omul politic liberal şi scriitorul Ionel V. Săndulescu (n. 1919)

 

– 2003: A murit scriitorul Nicolae Fulga (n. 1935)

 

– 2004: A murit Ion Barnea, arheolog şi istoric de artă bisericească; studii de arheologie paleocreştină în România şi bizantinologie; membru de onoare al Academiei Române din 1999 (n. 1913)

 

– 2008: A murit teatrologul Virgil Brădăţeanu (n. 1927)

 

– 2008: A murit regizorul Cristian Munteanu; regizor artistic la Radiodifuziunea Română din 1962; după decembrie 1989, a devenit primul redactor-şef al Redacţiei Teatru, care fusese până atunci secţie a Redacţiei Emisiunilor Culturale. Peste o mie de piese de teatru radiofonic aflate în fonoteca Radioului poartă semnătura lui (n. 1936)

 

– 2009: A murit inginerul Virgiliu Niculae G. Constantinescu; bogată activitate didactică şi peste 40 de ani de activitate de cercetare în diferite domenii ale mecanicii; membru titular al Academiei Române din 1991şi preşedintele al acestui for între anii 1994-1998 (n. 1931)

 

– 2009: A murit soprana Mariana Stoica (n. 1933)

 

– 2011: A murit Î.P.S. Bartolomeu (numele de mirean: Valeriu Anania), arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului (din 1993) şi mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului (întronizat la 25.III.2006); teolog, dramaturg, poet şi traducător; membru de onoare al Academiei Române din 2010 (n. 1921)

 

– 2013: A murit omul de televiziune Anca Fusariu, unul dintre profesioniştii valoroşi ai postului public de televiziune (n. 1942)

 

– 2013: A murit filosoful şi profesorul Titus Raveica, primul preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (1992-1996) (n. 1935)

 

– 2014: A murit soprana Victoria Drăgănescu-Zimţea (n. 1929) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Madrid: Amplă manifestaţie anunţată de partidul radical de stânga – „Podemos”

 

Aniversări – Comemorări

 

– Ziua Naţională a Republicii Nauru; proclamarea independenţei – 1968

 

– 1797: S-a născut compozitorul austriac Franz Schubert (m. 1828)

 

– 1868: S-a născut chimistul american Theodore William Richards; lucrări în domeniul metodelor de determinare precisă a greutăţii atomice a elementelor chimice; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1914 (m. 1928)

 

– 1881, 31.I / 12.II: S-a născut balerina rusă Anna Pavlova (m. 1931)

 

– 1902: S-a născut Alva Myrdal, sociolog şi politician suedez; prima suedeză ambasador (India, 1954); a condus delegaţia Suediei la Conferinţa pentru Dezarmare de la Geneva (1961-1973); militantă pentru pace, dezarmare şi pentru soluţionarea problemelor Lumii a Treia; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1982 (m. 1986)

– 1921: S-a născut Mario Lanza, cântăreţ american de operă de origine italiană (m. 1959)

 

– 1923: S-a născut Norman Mailer, prozator american (m. 2007)

 

– 1924: S-a născut regizorul georgian de film Tenghiz Abuladze (m. 1994)

 

– 1925: S-a născut Guido Jendritzko, sculptor, pictor, grafician şi fotograf german; reprezentant de seamă al culturii abstracte după cel de-al doilea război mondial (m. 2009) – 90 de ani

 

– 1929: S-a născut Rudolf Ludwig Mössbauer, fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pentru descoperirea fenomenului denumit, în onoarea sa, efectul Mossbauer (sau rezonanţa nucleară gama) (m. 2011)

 

– 1933: A murit scriitorul englez John Galsworthy; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1932 (n. 1867)

 

– 1935: S-a născut romancierul japonez Kenzaburō Ōe; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1994 – 80 de ani

 

– 1938: S-a născut fosta regină a Olandei, Beatrix; pe 30 aprilie 2013, a abdicat în favoarea fiului său cel mare, prinţul moştenitor Willem-Alexander

 

– 1944: A murit scriitorul francez Jean Giraudoux (n. 1882)

 

– 1958: Prima lansare reuşită a unui satelit artificial al Pământului construit de americani, „Explorer 1”; satelitul a fost lansat de o rachetă purtătoare tip Juno1, cu patru trepte; rampa de lansare se afla în apropiere de coasta Cape Carnaval, din statul Florida de pe coasta Atlanticului. „Explorer 1” a fost primul satelit american care a reuşit să detecteze centura de radiaţii Van Allen

 

– 1981: S-a născut Justin Timberlake, cântăreţ american de muzică pop, compozitor, producător şi actor

 

– 1982: S-a născut Elena Paparizou, cântăreaţă greacă (născută în Suedia), câştigătoare a concursului Eurovision în anul 2005, cu melodia „My Number One”

 

– 2010: Pelicula „Avatar”, în regia lui James Cameron, a devenit primul film din istoria cinematografiei care a trecut de încasări de 2 miliarde de dolari; de la lansarea pe marile ecrane, în data de 18 ianuarie 2009, SF-ul a avut încasări totale de 2,04 miliarde de dolari – 5 ani

 

– 2014: A murit regizorul maghiar Miklós Jancsó (n. 1921) – 1 an

ULTIMA ORĂ

International29 de minute ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

Nationalo oră ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

Nationalo oră ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

Nationalo oră ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
Nationalo oră ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional2 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional2 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON