Connect with us

Regional

Căminul nu se desființează

Căminul a fost înfiinţat în urmă cu aproximativ 5 ani, după desfiinţarea Spitalului

Published

on

Consiliul Local al orașului Bălcești din județul Vâlcea s-a întrunit, ieri, în ședință, unul din punctele fierbinți de pe ordinea de zi fiind proiectul de hotărâre ce prevedea desființarea Căminului pentru Persoane Vârstnice  care  funcționează în oraș. În urma votului exprimat de consilieri  proiectul a fost respins. Căminul a fost înfiinţat în urmă cu aproximativ 5 ani, după desfiinţarea Spitalului care funcţiona în clădirea respectivă. Rămas fără finanţare din partea Ministerului Muncii, de la sfârşitul anului trecut, căminul a supravieţuit anul acesta cu ajutor de la Consiliul Judeţean Vâlcea, care a alocat din bugetul propriu fondurile necesare cheltuielilor pentru salarii şi pentru hrana bătrânilor instituţionalizaţi. Finanțarea activității a rămas, însă, în continuare, principala problemă a autorităților, spune Constantin Aleca, primarul orașului Bălcești.

ULTIMA ORĂ

International14 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National14 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National14 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National15 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National15 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional15 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional15 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON