Connect with us

Evenimente

„Cei 7 înțelepți” de la Drobeta-Turnu Severin

Concursul a avut tema „Jocurile Olimpice – De la Olympia la Rio de Janeiro”.

Published

on

Cei 7 intelepti 2016

La  Drobeta-Turnu Severin s-a desfăşurat, sâmbătă, în organizarea Cercului de Cultură şi Civilizaţie Greacă al Școlii Gimnaziale „Petre Sergescu”, avînd ca pertener Comunitatea Elenă din municipiu, cea de-a  XVI-a ediţie a concursului „Cei 7 înţelepţi”, cu tema „Jocurile Olimpice – De la Olympia la Rio de Janeiro”, un concurs de tipul „Cine ştie, câştigă” între elevi cu vârsta  de 10-14 ani. Au fost alături de concurenți și organizatori, membrii Ansamblului Kymata al Comunităţii Elene Prahova, împreună cu președintele Uniunii Elene din România(UER), deputatul Dragoș Gabriel  Zisopol.

Bătălia s-a dat pentru cele 7 locuri ale înțelepților, dar mai ales pentru locul I, al cărui ocupant va participa, între 10 şi 12 iunie, la etapa finală, în cadrul proiectului U.E.R. „Dialog cu lumea şi timpul”, care se va desfăşura la Bucureşti şi Broşteni sub acelaşi generic  – „Uniţi de spiritul olimpic”!

„Cei 7 înţelepţi” ai ediţiei 2016 au fost de fapt opt: Luiza Dincă, Carmen Coricovac, Anastasia Iorga, Alexandra Văduva,  Ariada Dincă, Maria Valon, Mario Androneac şi Bianca Bobia.  Iar primii 3 concurenţi, care au obţinut punctajul maxim (200 de puncte), l-au impresionat pe deputatul Dragoş Gabriel Zisopol, care a anulat proba de baraj, anunţând suplimentarea pentru severineni a numărului de locuri, astfel încât toţi cei 3 elevi să participe  la etapa naţională ce se va desfășura la Bucureşti.

A consemnat Ludovic VULEA.

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National3 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional3 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional3 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional4 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional4 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional4 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional4 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON