Connect with us

Meteo

Cod galben de vreme rea

De la ora 18:00 a intrat în vigoare un cod galben de lapoviţă şi ninsoare, polei şi intensificări de vânt.

Published

on

De la ora 18:00 a intrat în vigoare un cod galben de lapoviţă şi ninsoare, polei şi intensificări de vânt, valabil până mâine după amiază la ora 15,00 pentru jumătatea de sud a ţării. Astfel în Banat, cea mai mare parte a Olteniei, precum şi în zona Carpatilor Occidentali şi în vestul Carpatilor Meridionali vor fi până mâine dimineaţă ninsori moderate şi se va depune strat de zăpadă consistent. In sudul Olteniei se va forma polei, iar în Muntenia, în special seara şi în prima parte a noptii va predomina lapoviţa şi local se va semnala polei, după care va ninge şi se va depune strat de zăpadă în general de 10…15 cm. În Dobrogea vor fi precipitatii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare şi se va produce polei. Vântul va bate cu putere la munte, dar şi pe litoral, unde mâine va atinge 65 km/h.

ULTIMA ORĂ

Sport6 ore ago

Accidentare recidivantă pentru Alexandru Mitriță: Absență la debutul antrenorului Gâlcă și la meciul cu CFR Cluj

Accidentarea atacantului Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recidivat. Astfel, fotbalistul va rata debutul noului antrenor Constantin Gâlcă pe banca Științei,...

white and red plane beside clouds low angle photography white and red plane beside clouds low angle photography
National6 ore ago

Repatriere de urgență: Grup de copii și profesori români blocați în Dubai vor fi aduși acasă cu aeronava premierului

Ministerul român de externe face eforturi pentru aducerea în ţară a tuturor românilor, afectaţi de furtunile şi inundaţiile care au...

Regional6 ore ago

Nereguli semnalate de C.A.S. Olt: Concedii medicale acordate ilegal și servicii medicale neprecizate în registrele de consultații

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a identificat mai multe nereguli în sistemul medical din județ, în urma controalelor efectuate...

Regional7 ore ago

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au afirmat că cauza probabilă a exploziei care a avut loc aseară la...

greyscale photo of masks on a stick greyscale photo of masks on a stick
Regional7 ore ago

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova găzduiește Concursul Județean de Teatru: „Să ne cunoaștem prin teatru

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova se pregătește să devină gazda unui eveniment captivant pentru iubitorii de artă dramatică din...

Regional7 ore ago

Universitatea din Craiova sărbătorește 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Astăzi, 18 aprilie, Universitatea din Craiova a marcat un moment deosebit în istoria sa – împlinirea a zece ani de...

brown tick on green leaf brown tick on green leaf
Regional8 ore ago

Cum te poți feri de căpușe, ce este de făcut dacă ești, totuși, mușcat și care sunt riscurile? (INTERVIU)

Cu temperaturile în creștere, riscul de mușcături de căpușă a crescut și el în Craiova. La Spitalul de Boli Infecțioase...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON