Connect with us

National

Concert 100% Mozart la Sala Radio

Sala Radio invită tineri muzicieni români care şi-au desăvârşit pregătirea artistică în afara ţării şi sunt deja aplaudaţi pe scene din străinătate.

Published

on

                Orchestrele şi Corurile Radio îşi reafirmă „promisiunea” adresată publicului la începutul acestei stagiuni, aceea de a invita la Sala Radio tineri muzicieni români care şi-au desăvârşit pregătirea artistică în afara ţării şi sunt deja aplaudaţi pe scene din străinătate. De această dată, în concertul derulat miercuri, 4 noiembrie (ora 19:00), Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului său, Cristian Brâncuşi, vă oferă şansa de a asculta la Bucureşti pe unul dintre apreciaţii pianişti români ai noii generaţii, într-un concert 100% Mozart.

Dinu-Mihai Ştefan (foto), în vârstă de 28 de ani, a absolvit Liceul de Muzică Dinu Lipatti din Bucureşti şi ulterior a urmat studiile superioare în cadrul unor prestigioase instituţii europene: Trinity Laban Conservatoire of Music and Dance (Londra) şi Royal College of Music (Londra). Tânărul pianist a participat la o serie de cursuri de perfecţionare, în cadrul unor importante şcoli de muzică din Europa: Universitatea Mozarteum – Salzburg şi Birmingham Conservatoire – Marea Britanie. A obţinut mai multe premii internaţionale, cum ar fi premiul III la Hastings Piano Concerto Competition (Marea Britanie), în 2010. A concertat deja în mai multe oraşe din Marea Britanie, Austria, Franţa şi România. În mai 2014, Dinu-Mihai Ştefan a lansat primul său album, intitulat Just Another Spring in London (Doar o altă primăvară la Londra), care include partituri semnate de Bach, Liszt, Scriabin şi Enescu. Al doilea album – Made in Trinity, cuprinde lucrări de Beethoven şi Rachmaninov.

În evenimentul de la Sala Radio, tânărul pianist român va interpreta Concertul nr. 14 în mi bemol major pentru pian şi orchestră, semnat de Mozart. Întreaga seară este de altfel dedicată genialului compozitor, care în doar 35 de ani de viaţă a compus peste 600 de lucrări, primele partituri fiind create la vârsta de doar 5 ani. Dintre cele 41 de simfonii pe care le-a compus Amadeus, în concertul Orchestrei de Cameră Radio veţi asculta Simfonia nr. 28 în do major şi Simfonia nr. 40 în sol minor.

Evenimentul se derulează sub bagheta lui Cristian Brâncuşi, membru fondator al Orchestrei de Cameră Radio şi dirijor principal al acesteia. Din 1990, artistul a prezentat alături de ansamblu sute de concerte cu un repertoriu variat, de la lucrări preclasice la creaţie contemporană. Atras în egală măsură şi de muzica de avangardă, este deseori invitat să dirijeze în Festivalul Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi, precum şi în cel intitulat Worldmusic Days. Activitatea sa de dirijor cuprinde imprimări pentru radio, televiziune, muzică de film, pentru casa de discuri Electrecord şi AKSAK (Franţa), concerte simfonice şi spectacole de operă. A fost apreciat şi în concertele pe care le-a dirijat în afara ţării, în Italia, Germania. Polonia, Rusia, Filippine, SUA, Spania, Venezuela, Uruguay etc.

ULTIMA ORĂ

Regional38 de minute ago

Premieră la Teatrul Național „Marin Sorescu”: „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, în regia lui Radu Afrim

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova se pregătește pentru o premieră de excepție: spectacolul „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, regizat...

Regional51 de minute ago

Starea drumurilor din Stațiunea Rânca, îmbunătățită de acțiunea drumarilor după ninsorile recente

Drumarii au intervenit prompt în Stațiunea Rânca, asigurând o circulație rutieră fără probleme în urma ninsorilor din ultimele zile. Utilizând...

International5 ore ago

Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat marți, 23 aprilie, împreună cu omologul său coreean, Shin Wonsik, Acordul între Guvernul...

Regional6 ore ago

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, participă la ceremoniile de Ziua Forțelor Terestre la Monumentul Eroilor din municipiul Băilești

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, preşedintele Senatului României, Nicolae Ciucă, va participa marţi, 23 aprilie 2024, începând cu orele 11:00, la...

International7 ore ago

Două filme românești selectate pentru Festivalul de Film de la Cannes: „Trei kilometri până la capătul lumii” și „Nasty”

Două filme româneşti au fost selectate pentru Festivalul de Film de la Cannes din acest an. În competiţia oficială se...

white smoke coming out from a building white smoke coming out from a building
International7 ore ago

Avertizare de la Copernicus și ONU: Europa se încălzește de două ori mai repede decât restul continentelor, 2023 cel mai cald an din istorie

Serviciul european Copernicus pentru schimbări climatice și Organizația Națiunilor Unite au emis o avertizare alarmantă, indicând că Europa se încălzește...

National7 ore ago

PSD și PNL merg cu candidaturi separate pentru funcția de primar general al Capitalei: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

Coaliţia PSD – PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON