Constantin Galeriu

Constantin Galeriu (21.11.1918, Răcătău, Bacău – 10.08.2003, Bucureşti) – unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei române, preot şi profesor de teologie.

S-a născut la 21 noiembrie 1918, în satul Răcătău-Răzeşti, comuna Răcătău, judeţul Bacău, în familia unor ţărani. Urmează şcoala primară în comuna natală, seminarul teologic „Sf. Gheorghe” din Roman, Facultatea de Teologie din Bucureşti, doctorand la Institutul de Teologie Universitar, doctor în teologie.

Între anii 1943 şi 1947 este preot în satul Podu Văleni, judeţul Prahova, apoi preot la Parohia „Sf. Vasile” din Ploieşti, transferat ca „spiritual” la Institutul Teologic Universitar, Bucureşti, lector şi profesor titular la acelaşi institut.

Din 1992 este profesor consultant şi conducător de doctorat la Universitatea Bucureşti.

De la 1 ianuarie 1990 este numit vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Pe data de 13 august 1999, Constantin Galeriu a primit titlul de „Cetăţean de onoare al Municipiului Bacău”, prin hotărârea Consiliului Local nr. 134.

Părintele Constantin Galeriu a fost unul dintre cei mai importanţi învăţaţi şi rugători ai Bisericii Ortodoxe Române.

Din cauza convingerilor sale religioase şi umanitare, a fost întemniţat de mai multe ori în anii 1950 şi 1952-1953.

Opera – Iubirea dumnezeiască şi judecata din urmă (1950), Mitropolitul Filaret al Moscovei ca teolog(1960),  Rabindranath Tagore, poet şi filosof indian (1961), Mahatma Gandi – spiritualitatea creştină şi problemele vremii (1962), Sensul creştin al pocăinţei (1967), Jertfă şi răscumpărare, teză de doctorat (1973), Problemele actuale în religiile creştine (1975), Chipul Mântuitorului Iisus Hristos în gândirea lui Mihai Eminescu (1991).