Connect with us

National

Controverse privind graţierea şi modificarea Codurilor Penale (audio)

Preşedintele cere Guvernului să retragă ordonanţele de urgenţă.

Published

on

Preşedintele Klaus Iohannis cere Guvernului să retragă ordonanţele de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codurilor Penale. Şeful statului afirmă într-o postare pe Facebook că demersul Executivului este neavenit, inacceptabil şi pare făcut cu dedicaţie.

Klaus Iohannis menţionează că Parchetul General, DNA, Curtea Supremă, DIICOT, asociaţiile magistraţilor şi organizaţii ale societăţii civile s-au pronunţat ferm împotriva modificării, în regim de urgenţă, fără analize obiective şi în condiţii de totală netransparenţă a legilor referitoare la corupţie, abuz în serviciu şi integritate.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Koveşi a declarat la Radio România Actualităţi că, potrivit unuia din proiectele Guvernului, sunt supuse graţierii inclusiv infracţiuni de abuz în serviciu sau cele asimilate infracţiunilor de corupţie.

De asemenea, consecinţe foarte mari va avea şi dezincriminarea abuzului în serviciu. În plus, a menţionat şefa DNA, modificarea Codurilor Penale în materia abuzului în serviciu, neglijenţei în serviciu şi conflictului de interese se adresează doar unor categorii de persoane: funcţionarilor publici şi celor care au deţinut demnităţi publice. Laura Codruţa Koveşi:

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, afirmă că Executivul va da un răspuns la solicitarea şefului statului de retragere a ordonanţelor de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codurilor Penale, la întoarcerea premierului Sorin Grindeanu din Statele Unite. Ele au fost lansate tocmai pentru a fi dezbătute a precizat ministrul Florin Iordache:

În aceeaşi declaraţie, făcută la un post de televiziune, ministrul Justiţiei a subliniat că cele două proiecte pot fi modificate după consultări.