Craiova – 542 de ani de la prima atestare documentară

Oraşul Craiova este situat pe malul stâng al râului Jiu, 44°2′ latitudine nordică, 23°5′ longitudine estică şi la o altitudine cuprinsă între 75 si 116 metri, având o populaţie de peste 300 000 locuitori. 
Craiova de azi se află pe ruinele vechii aşezări geto-dacice, Pelendava, datând din perioada 400-350 î.e.n. Aşezarea este menţionată pe Tabula Peutingeriana, harta romană comandată de împăratul Caracalla şi definitivată în timpul lui Severus Alexander în anul 225. 

 
Evoluţia Craiovei, pe teritoriul căreia aşezările omeneşti au avut o permanentă continuitate, are loc în contextual dezvoltării generale a Ţării Româneşti în secolele XIV-XV. O atestare documentară a Craiovei apare la 1 iunie 1475, într-un hrisov dat de voievodul Laiotă Basarab şi în care se aminteşte de jupân Neagoe de la Craiova. La această dată Craiova se afla printre localităţile binecunoscute în Ţara Românească. Craiova se afirmă şi în lupta de rezistenţă antiotomană din secolele XIV-XV, lângă Craiova considerându-se că se află vestitele Rovine, mlaştinile din Lunca Jiului, unde s-au purtat marile bătălii încheiate cu victoria românilor conduşi de Mircea cel Bătrân. 

 
La sfârşitul sec. XV Craiova era un târg, întins pe moşia puternicilor boieri Craioveşti care deţineau peste 100 de sate, fiind o adevărată putere economică şi fără a căror alianţă domnii aflaţi în scaun nu se puteau menţine. 

 
După prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraş. 

 
Apărută în ultimele decenii ale secolului al XV-lea, Marea Bănie de Craiova a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituţie politică a ţării, ca importanţă, după domnie. 

 
În timpul domniei lui Neagoe Basarab, anul 1512, Marele Ban preia pentru teritoriul din dreapta Oltului atribuţiile domniei, dispunând şi de o cancelarie în cadrul căreia se redactează acte după forma celor domneşti. 

 
În timpul lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică dezvoltare, izvoare contemporane prezentând oraşul ca un important centru politic si militar. 

 
În 1593 Mihai este înscăunat ca domn al Ţării Româneşti, iar dregătoria de Mare Ban îi este încredinţată lui Preda Buzescu. 
Craiova a fost în Evul Mediu şi un centru cu un important rol militar şi strategic. 

 
După fluctuaţia demografică de la sfârşitul secolului al XVI -lea Craiova a cunoscut o creştere treptată a populaţiei, în anul 1735 în oraş existau 836 de familii, reprezentând peste 4000 locuitori. 
În 1795, o epidemie de ciumă a secerat sute de vieţi omeneşti, iar în 1796 focul pustieşte multe cartiere. Pagube serioase au fost aduse oraşului de către cetele turceşti din Vidin, care au ocupat Craiova în 1806. 

 
De numele oraşului se leagă numeroase evenimente de mare răsunet în conştiinţa poporului nostru. Până în 1817, când potera a reuşit să-l prindă şi să-l arunce în ocna de la Telega, vestitul haiduc Iancu Jianu băgase groaza în cei bogaţi. În 1821, craiovenii s-au ridicat într-un glas la chemarea lui Tudor Vladimirescu. În 1848, în zilele revoluţiei, la Craiova a apărut ziarul „Naţionalul”. 

 
Între anii 1770-1771, datorită stării de război (Bucureştiul era disputat între oştile ruseşti şi cele turceşti), Cetatea Banilor a îndeplinit şi rolul de capitală a Ţării Româneşti, domnul Emanuel Giani Rosetti urmărind de aici desfăşurarea ostilităţilor. 
Economia regiunii şi a Craiovei a consemnat în secolele XVII şi XVIII dese traume. Echilibrul demografic a avut de suferit la sfârşitul sec.XVIII datorită transformării oraşului în teatru de război, datorită epidemiilor şi incendiilor. Putem aminti aici distrugerile şi invaziile repetate ale cetelor de pasvangii de peste Dunăre (soldaţii paşei Vidinului, Pazvan-Oglu) în 1799, 1800, 1801). 

 
Una dintre marile familii boiereşti din Craiova – familia Bibescu – a dat Ţării Româneşti pe ultimii săi doi domnitori: fraţii Gheorghe Dimitrie Bibescu (1842-1848) şi Barbu Dimitrie Ştirbei (1849-1856). Emanciparea robilor ţigani în 1844 şi 1856, uniunea vamală a Ţării Româneşti şi Moldovei (1848) – un prim pas pe calea unirii definitive a celor două ţări române – preocupările pentru întărirea capacităţii militare de apărare a ţării etc., toate aceste fapte dovedesc receptivitatea celor doi domnitori la unele imperative ale vremii. 

 
La 9 octombrie 1857 Adunarea Ad-hoc a Ţării Româneşti a votat în unanimitate pentru Unirea Principatelor. 

 
În preajma Unirii, Craiova număra circa 25 000 de locuitori, situându-se, din acest punct de vedere, imediat după capitala Ţării Româneşti. 

 
Încă de la începutul pregătirilor pentru intrarea în Războiul de Independenţă (1877-1878), când trupele româneşti au fost concentrate la Dunăre, au participat şi unităţi din Craiova. 
Craiova se află în centrul unei zone direct afectate de războiul antiotoman. Era, prin poziţia sa, un centru important, unde se luaseră masurile necesare sprijinirii desfăşurării viitoarelor operaţii militare. 

 
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Craiova – cu cei peste 40000 de locuitori – se îndreaptă spre o dezvoltare capitalistă în domeniile industrial, comercial şi edilitar. 

Craiova a fost primul oraş al ţării alimentat cu curent electric pe bază de motoare cu combustie internă. 

 
Populaţia creşte, astfel încât în 1910 s-au înregistrat 51 404 locuitori. Era al doilea oraş al României, dupa Bucureşti, care depăşea 50000 de locuitori. 

 
La Craiova, în 1913, în timpul guvernului Titu Maiorescu, se semnează Tratatul de Pace prin care se încheie Războiul Balcanic, tratat cunoscut în istorie ca Pacea de la Craiova. 

 
În viaţa şi evoluţia Craiovei, perioada interbelică şi cea care a urmat s-au remarcat printr-un flux viu de manifestare a vieţii spirituale. 
Alături de instituţiile de învăţământ existente (Liceul Fraţii Buzeşti, Colegiul Naţional, Şcoala de Arte şi Meserii) au apărut noi şcoli de toate gradele care au dus mai departe tradiţiile bogate ale acestui centru al învăţământului românesc. 

 
Continuând tradiţia pe tărâmul presei, începută prin apariţia în secolul XIX a publicaţiilor Mozaicul, Naţionalul, Revista Olteană ş.a., în secolul XX apar la Craiova valoroase ziare şi reviste precum Ramuri, Năzuinţa, Scrisul Românesc. 

 
Între domeniile în care Craiova s-a manifestat prin iniţiative şi personalităţi se numără şi cele ale vieţii juridice şi medicale. Viaţa juridică a fost marcată de prestigioşi jurişti şi cărturari: Gheorghe Chiţu, Petre Chiţu, N. Romanescu, C.M. Ciocazan precum şi de importante publicaţii juridice: Buletin judiciar, Justiţia Olteană, Cercul Juridic. 

 
Dintre personalităţile medicale al căror nume se leagă de Craiova prin origine sau studii amintim pe Dimitrie Gerota, Aurel Metzulescu, Victor Ciocîlteu, Ştefan Milcu şi alţii.

 
Declarat municipiu în 1968, cu o populaţie de peste 300 000 de locuitori oraşul Craiova a fost şi a rămas până în zilele noastre centrul spiritual al provinciei din dreapta Oltului polarizând viaţa cultural-ştiinţifică din această zonă.

Foto: Dan Păsărin

Sursa: memorielocala.aman.ro