Connect with us

Evenimente

Craiova Jazz Festival

Nume consacrate ale jazz-ului naţional şi internațional

Published

on

Craiova Jazz Festival (ediţia I) aduce, în luna septembrie, 4 zile de concerte şi evenimente, dedicate improvizaţiei şi libertăţii în muzică. Organizată de Filarmonica „Oltenia”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova, prima ediţie a festivalului propune iubitorilor de muzică, în perioada 14 – 17 septembrie, nume consacrate ale jazz-ului naţional şi internațional, dar şi tinere talente.

Vor fi 4 zile pline cu muzică de calitate și banduri de certă valoare, pornind de la swing-ul anilor ’20 și ajungând la influențe africane, cubaneze și sud-americane. Craiova Jazz Festival are un caracter internațional încă de la debut, cu invitați din Germania, Cuba și Chile, iar amfitrionii evenimentului vor fi reputaţii promotori de jazz Florian Lungu şi Alexandru Şipa.

Craiova Jazz Festival are trei trupe invitate în fiecare seară, cu excepţia ultimei zile, când va avea loc o conferinţă de presă, în preambulul celor două concerte de final. Programul include alte evenimente conexe: un workshop intitulat „Influenţe geografice în muzica de jazz” şi o expunere despre virtuozitate în jazz-ul autohton şi mondial, cu participarea extraordinară a trupelor Lucian Nagy Balkumba Tribe și Trio Petrică Andrei, Decebal Bădilă, Vlad Popescu.

Intenţia organizatorilor este să transforme Craiova Jazz Festival în cel mai important eveniment de jazz al Olteniei, integrat în contextul național și mondial, o platformă pentru explorarea celor mai noi direcții din jazz-ul contemporan.

Biletele s-au pus în vânzare, la sediul Filarmonicii „Oltenia”, programul agenţiei fiind de luni până vineri, orele 11:00 – 15:00. Preţul biletelor este de 50 de lei / seară la concertele din 14 şi 15 septembrie şi 10 lei la workshop-urile din 15 şi 16 septembrie, ora 11:00. Concertele de la Teatrul de Vară, din Parcul „Nicolae Romanescu”, sunt cu intrare liberă.

Program Craiova Jazz Festival

Prima ediţie a Festivalului de Jazz de la Craiova are 11 trupe invitate care vor evolua pe scena Filarmonicii „Oltenia” şi la Teatrul de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu”.

Prima zi – 14 septembrie – Filarmonica „Oltenia” – Preţ bilet 50 lei/seara

Ora 19:00 – Grupul vocal JAZZAPPELLA

Jazzappella este un proiect iniţiat de Zoltan Andras, solistul trupei rock „Sarmalele reci”, compozitor şi pianist de jazz. Consideră că a cânta jazz fără instrumente muzicale este nu numai o provocare, dar şi o plăcere.

 Ora 20:15 – Ethnotic Project

Sunt 5 instrumentişti şi o voce feminină care combină inspirat frumuseţea folclorului românesc autentic cu libertatea jazz-ului de dincolo de ocean.

 Ora 21:30 – TRIO Petrică Andrei (pian)-Decebal Bădilă (chitară bas) -Vlad Popescu (percuţie)

Trio activează pe scenele de jazz din România şi Europa de peste 20 de ani. Decebal Bădilă este, la ora actuală, cel mai mare cântareţ român, la chitară bas şi unul dintre cei mai importanţi basişti de jazz ai Europei.

A doua zi – 15 septembrie – Filarmonica „Oltenia” – Preţ bilet 50 lei/seară

Ora 19:00 – Casual Band & Friends

Îmbinând într-o manieră profesionistă stilurile pop, funk, gospel, latino sau jazz, Casual Band se prezintă ca o formație închegată, performantă, capabilă să impresioneze un public divers.

Ora 20:00 – Cico’s Jazz Orchestra (Germania) feat. Oltenia Big Band, dirijor Horia Dinu Nicolaescu

În fruntea formației va fi un maestru al jazz-ului, Horia Dinu Nicolaescu, originar din Craiova, stabilit în Germania din 1971, cu răsunătoare succese în plan național și internațional.

Ora 21:30 – Lucian Nagy & Balkumba Tribe

Este fuziunea perfectă de stiluri muzicale, afro-indiene cu jazz. Lucian Nagy este poli-instrumentist, stăpânește deopotrivă saxofoanele, clarinetele, flautul, cavalul bulgăresc, dar și instrumente de percuție.

A treia zi -16 septembrie – Parcul Nicolae Romanescu, Teatrul de Vară – Intrarea liberă

Ora 19:00 – Alex Pădureanu recital de pian

Este fascinat de temele şi de improvizaţiile lui Oscar Peterson şi, din acest motiv, a inclus în repertoriul său lucrari ale regretatului pianist canadian, mai puţin cunoscut în ipostaza de compozitor.

Ora 20:00 – Ekue Band (Cuba)

Ekue Band este un excelent cvartet alcătuit din muzicieni de elită din Cuba, bateristul Gilberto Acen Ortega fiind stabilit în România de 10 ani. Invitatul lor special este percuționistul ATI din Chile.

Ora 21:30 – Marius Mihalache Band

Un concert în care piese celebre din zilele noastre (Lady Gaga, Britney Spears, Delia) sunt trecute prin filtrul timpului cu ajutorul țambalului și al sound-ului propus de Marius Mihalache.

A patra zi – 16 septembrie – Parcul Nicolae Romanescu, Teatrul de Vară – Intrarea liberă

Ora 19:30 – Flavius & Linda Teodosiu

Flavius Teodosiu, stabilit în Germania de peste 30 de ani, iubitor și pasionat al jazz-ului funk, cântă alături de talentata lui fiică, Linda Teodosiu, una dintre cele mai bune voci din Germania, de 2 ori prezentă în Top Ten Hits Germany.

Ora 21:00 – Sorin Zlat Quintet

Sorin Zlat Jr. Are în palmares 18 premii la concursuri internaționale, fiind un nume de referinţă în muzica de jazz din România. Repertoriul trupei este diversificat cuprinzând compoziții proprii și celebre standarde de jazz interpretate într-un stil unic.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: primariacraiova.ro

ULTIMA ORĂ

Sport8 ore ago

FC Voluntari – FC U Craiova 1948 și FC Botoșani – Dinamo deschid etapa a 6-a a Play-off-ului/Play-out-ului Superligii

Marți aduce două partide captivante în Superliga României, în deschiderea etapei a 6-a a Play-off-ului și Play-out-ului. În primul meci,...

National8 ore ago

Proiect de Lege: Elevii care promovează Bacalaureatul pot mări notele la o materie

Un proiect de lege depus la Senat aduce o veste bună pentru elevii care au promovat examenul de Bacalaureat. Conform...

Regional8 ore ago

Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, deschisă circulației

Varianta de Ocolire a Municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, s-a deschis, astăzi, 23 aprilie, între localitățile Romanești-Bălești-Bârsești. Acest tronson important de...

Regional8 ore ago

Ziua Forțelor Terestre, marcată la Băilești

Ziua Forțelor Terestre a fost marcată, astăzi, la Băilești, printr-o ceremonie militar-religioasă. Evenimentul a avut loc la Monumentul Eroilor. Ziua...

Regional9 ore ago

Craiova găzduiește Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat

În perioada 24-26 aprilie, Craiova devine gazda prestigioasei Competiții Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, Faza a...

Regional9 ore ago

Premieră la Teatrul Național „Marin Sorescu”: „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, în regia lui Radu Afrim

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova se pregătește pentru o premieră de excepție: spectacolul „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, regizat...

Regional10 ore ago

Starea drumurilor din Stațiunea Rânca, îmbunătățită de acțiunea drumarilor după ninsorile recente

Drumarii au intervenit prompt în Stațiunea Rânca, asigurând o circulație rutieră fără probleme în urma ninsorilor din ultimele zile. Utilizând...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON