Connect with us

Evenimente

Craiova: volume si documente vechi si rare, intr-un nou sediu!

La Craiova a fost inaugurat astăzi proiectul „Centrul Transfrontalier de Informații și Comunicații Dolj – Vratsa“.

Published

on

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a participat, miercuri, la inaugurarea Centrului Transfrontalier de Informații și Comunicații Dolj – Vratsa, înființat în Craiova, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană în valoare totală de peste 3 milioane de euro.

inaugurare Centru Informatii Comunicatii (10)

Centrul Transfrontalier de Informații și Comunicații Dolj – Vratsa

Cu acest prilej, președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a subliniat rolul important pe care noua structură îl are în oferirea accesului la volume și documente vechi și rare din colecțiile Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“, prin scanarea acestor înscrisuri și punerea lor la dispoziție, spre consultare, în formă digitală.

„În această zonă, pe strada Jiețului, unde altădată a funcționat Comisariatul Militar, Consiliul Județean Dolj deține trei clădiri de care s-a preocupat, pentru a le pune cât mai bine în valoare.

Este un întreg complex, în cadrul căruia funcționează Școala Populară de Arte și Meserii «Cornetti», Centrul Zonal de Pregătire în Domeniul Protecției Civile, care asigură instruirea personalului din administrația publică din București și 13 județe, precum și Autoritatea Teritorială de Ordine Publică.

inaugurare Centru Informatii Comunicatii (1)

De la stânga la dreapta – Ileana Măjină, Ion Prioteasa, Cosmin Vasile, Lucian Dindirică

Lor li se adaugă acum și Biblioteca Județeană «Alexandru și Aristia Aman», prin Centrul Transfrontalier de Informații și Comunicații Dolj – Vratsa, găzduit de o frumoasă clădire, cunoscută drept Casa «Damianov», care până nu demult se afla într-o stare avansată de degradare.

În cadrul unui proiect european finanțat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007-2013, un demers pe care l-am întreprins alături de biblioteca județeană, dar și de parteneri din districtul Vratsa, am reușit reabilitarea acestei clădiri cu o arhitectură deosebită, în stil neoclasic, dar și asigurarea unor dotări de excepție, în special în ceea ce privește gestionarea cărților și înscrisurilor vechi și rare. Să spunem doar că beneficiem de un sistem automatizat de scanare, astfel încât, dacă își dorește cineva să consulte, spre exemplu, un letopiseț, va putea avea acces, în foarte scurt timp, la o copie digitală care reproduce cu fidelitate originalul.

Mai mult, vorbim nu doar despre fondul de carte al bibliotecii, ci și despre opere și înscrisuri aflate în patrimoniul Muzeului Olteniei și în cel al Muzeului de Artă, instituții aflate în subordinea CJ Dolj.

Merită întreaga apreciere echipa care a gestionat acest proiect, o echipă puternică și implicată, care a avut de depășit și o serie de dificultăți în implementarea lui, dar a reușit să-l ducă la bun sfârșit.

Marcăm un nou succes al relației de colaborare pe care am dezvoltat-o, de-a lungul timpului, cu autorități și instituții din Bulgaria, alături de care am reușit să accesăm în comun proiecte a căror valoare totală depășește 23 de milioane de euro“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Vicepreședintele CJ Dolj Cosmin Vasile a evidențiat faptul că inițiativa pentru crearea Centrului Transfrontalier de Informații și Comunicații Dolj – Vratsa reprezintă o reușită care generează beneficii pe mai multe planuri.

„Doresc să felicit echipa de proiect, pentru că este cea care se află în spatele implementării de succes a acestui demers. Văd trei lucruri deosebite: reabilitarea unui imobil remarcabil din punct de vedere arhitectural, pe care îl redăm publicului, dotarea cu echipamente moderne și, nu în ultimul rând, înființarea acestui centru pentru cărți vechi și rare, care de acum pot fi mai ușor consultate, prin intermediul internetului”, a afirmat vicepreședintele CJ Dolj Cosmin Vasile.

inaugurare Centru Informatii Comunicatii (4)

La rândul său, Lucian Dindirică, directorul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“, a declarat: „Crearea acestui centru a inclus dezvoltarea unui portal de informații prin care unim comunitățile aflate pe cele două maluri ale Dunării – județul Dolj și districtul Vratsa. În cadrul acestui centru transfrontalier va fi administrat un site, așa cum este prevăzut și în proiectul cu finanțare europeană, care unifică toate cataloagele bibliotecilor din Dolj, dar și cele deținute de Muzeul de Artă și Muzeul Olteniei, precum și cele din districtul Vratsa.

În acest moment, odată finalizată implementarea proiectului, putem spune că biblioteca județeană deține cel mai performant echipament necesar bunei gestionări a fondului de carte veche și rară. Informația pe care o prelucrăm în noul centru, prin scanarea volumelor din această categorie, dar și a ziarelor care datează de la începutul secolului trecut, este încărcată pe acest portal, care oferă astfel tuturor celor interesați posibilitatea să o consulte în format electronic, în timp real, accesând site-ul nostru.

Venim, totodată, în sprijinul comunității doljene prin oferirea informațiilor legislative pe care cititorii ni le pot cere, informații pe care le punem la dispoziție la scurt timp după ce ne sunt solicitate.“

inaugurare Centru Informatii Comunicatii (2)

De la stânga la dreapta – Ileana Măjină, Ion Prioteasa, Cosmin Vasile, Lucian Dindirică

În cadrul evenimentului inaugural, Ileana Măjină, directorul Direcției Afaceri Europene din cadrul Consiliului Județean Dolj, a spus: „Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor alături de care am format o echipă unită pentru implementarea acestui proiect. Important, din acest moment, este ca întreaga comunitate din județul Dolj, dar și din alte zone ale țării să afle că există acest centru, prin intermediul căruia pot fi studiate volume și documente rare sau foarte vechi.“

Proiectul „Centrul Transfrontalier de Informații și Comunicații Dolj – Vratsa“, cu o valoare totală de peste 3 milioane de euro, a fost implementat de Consiliul Județean Dolj, în calitate de partener lider, alături de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman“, Biblioteca Regională „Hristo Botev“ și Administrația Districtuală Vratsa.

inaugurare Centru Informatii Comunicatii (5)

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National9 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional9 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional9 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional9 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional9 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional9 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional10 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON