Connect with us

Evenimente

Craiovenii, aşteptaţi până duminică la Târgul de Carte GAUDEAMUS 2 martie 2017

Published

on

Mii de volume, multe dintre ele abia scoase din tipar, pentru toate vârstele şi gusturile, audiobook-uri, CD-uri şi DVD-uri, jocuri educative, foarte potrivite pentru a fi oferite celor dragi alături de sau chiar în locul tradiţionalului mărţişor, ba chiar şi cafea şi ceaiuri aromate, care însoţesc atât de bine lectura, îi aşteaptă pe craioveni până duminică, inclusiv, la Târgul de Carte GAUDEAMUS, din foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. Deschiderea oficială a evenimentului, ajuns la ediţia a XVI-a, a avut loc ieri, în prezenţa reprezentanţilor organizatorilor – Radio România şi Radio Oltenia Craiova – şi ai unor instituţii administrative şi cultural-educaţionale ale urbei. Alături de aceştia s-a aflat şi preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu.

Vizitarea Târgului le prilejuieşte craiovenilor şi participarea la o mulţime de evenimente – de la lansări şi prezentări de cărţi, întâlniri cu scriitori şi dezbateri la recitaluri de poezie şi texte în lectura unor îndrăgiţi actori. De asemenea, pe baza completării unor buletine de vot şi depunerii lor într-o urnă special amenajată, vizitatorii pot participa la Tombola GAUDEAMUS şi câştiga, prin tragere la sorţi, premii extrem de atractive. În plus, doamnele sau domnişoarele surprinse aici la „târguieli” se pot alege cu titlul „Miss Lectura” şi, bineînţeles, cu un premiu… frumos! Târgul rămâne deschis până sâmbătă, între orele 10.00 şi 18.00, iar duminică – între 10.00 şi 15.00, accesul publicului fiind liber.

Vizitatori şi expozanţi ai Târgului de Carte GAUDEAMUS au primit, ieri, salutul organizatorilor acestui eveniment de tradiţie, care, an de an, nu numai că vesteşte la Craiova primăvara, ci anunţă şi debutul Caravanei GAUDEAMUS. Iniţiată în  anul 2000 ca parte a Programului LECTURA, caravana este formată dintr-o serie de evenimente expoziţionale dedicate cărţii şi educaţiei, organizate în centre culturale şi universitare de tradiţie în care există posturi regionale Radio România. Gazde ale deschiderii oficiale, transmisă în direct pe lungimile de undă ale radioului oltean, au fost, ieri, realizatorul de emisiuni Davian Vlad şi Alexandru Mogoşeanu, manager al Radio Oltenia Craiova.

Primarul interimar le-a urat craiovenilor „poftă de carte”!

Primarul interimar al Craiovei, Mihail Genoiu, a apreciat GAUDEAMUS ca fiind „unul din evenimentele culturale de excepţie, de care noi, craiovenii, avem parte în fiecare an”. „Într-o eră a tehnologiei, ne bucurăm să ştim că Târgul GAUDEAMUS bate record după record de audienţă, la fiecare ediţie”, a adăugat acesta. De asemenea, edilul i-a felicitat pe organizatori pentru că «au decis să continue două proiecte foarte dragi publicului: „Cărţile se întorc acasă” – un program generos destinat colectării de cărţi de la persoane fizice şi juridice şi orientării lor spre biblioteci publice din mediul rural, şi „Invitaţi de nota 10: Olimpicii României” – prin intermediul căruia cei mai buni elevi din învăţământ sunt premiaţi». În încheiere, Mihai Genoiu le-a urat succes organizatorilor, iar craiovenilor, „poftă de carte”!

Și Cosmin Vasile, vicepreşedinte Consiliul Judeţean Dolj, a apreciat Târgul ca „unul dintre cele mai importante evenimente ale acestui an”. „Felicitări organizatorilor pentru că reuşesc să asigure continuitatea acestei manifestări, a cărei misiune de a promova cultura scrisă şi de a încuraja lectura este esenţială, în vremuri în care plăcerea cititului deseori pierde teren. Trebuie remarcat că GAUDEAMUS depăşeşte cu mult cadrul unui târg de carte. Prin suita de lansări de volume, recitaluri de poezie, spectacole, expoziţii, campanii, concursuri şi premieri, s-a afirmat drept un eveniment complex”, a spus Cosmin Vasile.

Antidotul recomandat de preşedintele de onoare al Târgului…

Susţinător al educaţiei şi încurajând lectura mai ales în rândul tinerilor, Târgul de Carte GAUDEAMUS s-a bucurat, ieri, la deschidere, şi de prezenţa inspectorului şcolar general al Inspectoratului Școlar Judeţean Dolj, Monica Sună. «Deşi ne aflăm într-un secol în care suntem „bombardaţi” cu informaţie audio, vidio scrisă, credinţa mea este că vor fi întotdeauna oameni care vor aprecia mirosul tiparului şi cartea la adevărata ei valoare. Am credinţa că povestea cărţii nu s-a scris. Nu este la sfârşit, ea cu siguranţă va continua!”, a subliniat profesorul.

Mediul universitar a fost reprezentat de conf. univ. dr. Gabriel Coşoveanu, preşedinte al filialei craiovene a Uniunii Scriitorilor din România şi, pentru al treilea an consecutiv, preşedinte de onoare al Târgului GAUDEAMUS. „Într-o lume – şi nu doar cea românească – ce pare convulsivă, nevrotică, există totuşi un antidot. Antidotul pentru ce înseamnă degringolada, lipsa de busolă, pentru cei care au ezitări, replieri în legătură cu ideologicul, cu politicul este cartea”, a afirmat  Coşoveanu, declarând, mai apoi, oficial deschisă cea de-a XVI-a ediţie a Târgului lecturii de la Craiova.

Parte de carte, dar şi de premii atractive pentru cumpărători!

Până pe 5 martie, aşadar, poftiţi la sărbătoarea cărţii-mărţişor, unde vă aşteaptă volume pentru toate vârstele şi gusturile, literatură contemporană de ficţiune, memorii şi jurnale, biografii, cărţi de poezie, artă, gastronomie, timp liber, studii academice şi de specialitate în diferite domenii, de la psihologie şi psihanaliză la economie şi ştiinţe exacte. Și nu uitaţi să completaţi şi să depuneţi în urnă Buletinele de Vot! Prin tragere la sorţi puteţi câştiga la Tombola GAUDEAMUS premii extrem de atractive: o tabletă oferită de Asociaţia Nexus Community Project, un sistem audio oferit de Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova, un voucher Emag în valoare de 250 lei şi un rucsac cu surprize, din partea Dacia, precum şi o serie de premii acordate de Lions Club Craiova (o boxă, un aparat foto subacvatic, o brăţară fintess şi un power-bank). Tragerea la sorţi a câştigătorilor va avea loc sâmbătă, 4 martie, la ora 16.45.

Puteţi nu numai să cumpăraţi, ci şi să aduceţi cărţi aici, dacă biblioteca de acasă a devenit neîncăpătoare! Și asta pentru că GAUDEAMUS Craiova vă îndeamnă să donaţi în cadrul campaniei „Cărţile se întorc acasă”, care se desfăşoară pe întreaga durată a Târgului. Volumele donate vor fi direcţionate către biblioteci rurale din Oltenia.

sursa articol: Cuvantul Libertatii -http://www.cvlpress.ro

Galerie Foto: