Connect with us

National

Dan Sova, urmarit penal intr-un nou dosar

În dosar sunt cercetați și Mihai Bălan, director general al CET Govora și Constantin Lăpădat, director economic în cadrul SC CET Govora.

Published

on

Direcția Națională Anticorupție informează, miercuri, 25 noiembrie, că procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale fața de senatorul Dan Șova, la data faptelor reprezentant al societății de avocatură, pentru două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine pentru altul un folos necuvenit, într-un nou dosar.

În dosar sunt cercetați și Mihai Bălan, director general al CET Govora și Constantin Lăpădat, director economic în cadrul SC CET Govora, acuzați de două infracțiuni de abuz în serviciu dacă a fost cauzat un folos pentru sine sau pentru altul.

„În perioada 2006 — 2008, Dan Șova i-a determinat pe Mihai Bălan și pe Constantin Lepădat să încheie două contracte de asistență juridică în termenii impuși de el, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, respectiv a prevederilor legale în vigoare, la acea dată, cu privire la achizițiile publice. Concret, la 1 martie 2006 și 19 martie 2008, SC CET Govora a încheiat cu Societatea Civilă de Avocați ‘Șova și Asociații’ două contracte distincte de asistență juridică având ca obiect asistență juridică/consultare/reprezentare și plata unor onorarii de succes în valoare de 667.409,20 euro și respectiv de 1.822.928,24 lei”, se arată într-un comunicat al DNA.

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National4 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional4 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional4 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional5 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional5 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional5 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional5 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON