Connect with us

Fapt divers

Descoperire paradoxală. Căpuşele ar putea avea un efect benefic pentru organismul uman

În saliva căpuşelor s-ar găsi…

Published

on

Deşi toată lumea se teme de căpuşe, aceste insecte fiind cunoscute drept extrem de periculoase pentru om, cercetătorii englezi au făcut de descoperire uimitoare, arătând un beneficiu imens pe care muşcătura de căpuşă îl poate avea asupa organismului uman, potrivit ScienceAlert.

Este vorba despre o proteină din saliva căpuşelor care ar putea ajuta la descoperirea unui tratament pentru bolile de inimă, având proprietăţi antiinflamatorii, scrie Gândul.

Căpuşele se pot fixa şi se pot hrăni cu sângele gazdei fără să fie observate timp de până la 10 zile. Acest lucru este posibil datorită acestei proteine care blochează chemokinele, oprind astfel inflamarea şi neatrăgând atenţia asupra purtătorului.

Eliminarea acestor chemokine ar putea fi cheia către tratarea miocarditei, afecţiune care în 3 din 10 cazuri conduce la apariţia insuficienţei cardiace.

Oamenii de ştiinţă nu vor să extragă aceste proteine din căpuşe, ci vor să le cultive în drojdie, cu gene sintetice.

În saliva căpuşelor s-ar găsi aproape 3000 de proteine cu proprietăţi antiinflamatorii.