Connect with us

Fapt divers

Despre postul Sfintei Maria

Despre postul Sfintei Maria și ce trebuie să mâncăm în post

Published

on

Am intrat în postul Sfintei Maria, o perioadă de curăţire spirituală, care trebuie însă însoţită de o alimentaţie sănătoasă. Postul poate fi ţinut atît de vîrstnici, cît şi de copii, pentru că nu creează dezechilibre în organism. Acesta se încheie pe 15 august, odată cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Cum se desfășoară postul? 

În cele două săptămîni nu trebuie să mîncaţi alimente de origine animală. Pe parcursul postului vor avea loc slujbe speciale care îi pregăteşte pe oameni pentru două mari praznice, Schimbarea la Faţă, de pe 6 august, şi Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august. De asemenea, credincioşii pot mînca peşte doar pe 6 august, de Schimbarea la Faţă a Domnului. Preoţii le recomandă enoriaşilor ca, în perioada postului, să citească zilnic rugăciunea „Paraclisul Maicii Domnului“, să se roage şi să facă doar fapte bune. Atît cît durează postul trebuie să ne abţinem de la mîncare pînă la ora 15.00 lunea, miercurea şi vinerea, iar marţea şi joia să mîncăm preparate fără ulei.

Ce trebuie să mâncăm în post?

Se recomandă trei mese principale şi două gustări pe zi, minimum doi litri de apă pe zi, renunţarea la alcool şi tutun, reducerea consumului de cartofi şi făinoase, plimbare zilnică minimum 30 de minute. În dieta verii trebuie puse la loc de cinste toate legumele proas­pete, de sezon, cum ar fi roşii, castraveţi, ardei, vinete, dovecei, fasole ver­­de şi varză. Chiar dacă, în tradiţia culinară naţională, de bază e cartoful, trebuie să ne obişnuim să con­su­măm şi alte legume proaspete, la grătar, la cuptor sau trase la tigaie, cu puţin ulei. Se pot adăuga la preparatele pe care le faceţi pătrunjel, mărar, cimbru, oregano, roz­marin, busuioc, hrean, ardei iute, usturoi ce stimulează diges­tia, cresc arderile, dau aromă şi savoare alimentelor. Uleiul de măsline extra­­virgin asigură necesarul de vitamina E, fiind antioxidant important în protecţia celu­­­­lelor împotriva radicalilor liberi. În zilele ex­trem de călduroase mîncaţi fruc­­te şi legume cu conţinut bogat de apă, fi­bre, vitamine şi minerale. Alcoolul, cafeaua şi băuturile dulci cresc deshidratarea. Se recoman­dă apa plată mineralizată, eventual cu puţină lămîie sau frunze de mentă. Nu sînt recoman­date băuturile foarte reci.

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National3 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional3 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional3 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional3 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional3 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional4 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional4 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON