Connect with us

Regional

Din 16 octombrie începe plata în avans aferentă Campaniei 2016

APIA anunta că, în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2016, va efectua plata în avans aferentă Campaniei 2016.

Published

on

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie
2016, va efectua plata în avans aferentă Campaniei 2016.
Conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 699/2016 de stabilire, pentru anul 2016, a plafoanelor bugetare aplicabile anumitor scheme de sprijin direct prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, au fost stabilite plafoanele pentru anul de cerere 2016, România beneficiind de o alocare financiară de 1.772.469.000 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
Din această sumă, pentru anul de cerere 2016 statele membre  pot să plătească avansuri de până la 70% în cazul plăților directe, bani ce se dau din bugetul FEGA, și 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale.

 APIA a fixat pentru avansul Campaniei 2016 următoarele sume:

– Schema de plată unică pe suprafață – SAPS – 96,8861euro/ha;
– Schema de plată redistributivă – pentru ferme cu suprafața între 1 și 5 hectare – 5,0000 euro/ha;
– Schema de plată redistributivă – pentru ferme cu suprafața între 5 și 30 de  hectare – 48,8554 euro/ha;
– Schema de plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu (plata pentru înverzire) – 57,3714 euro/ha;
– Schema de plată pentru tinerii fermieri – 22,8718 euro/ha.
În urma unui calcul simplu aflăm că un fermier, care nu este eligibil pentru schema tineri fermieri (are peste 40 de ani) și exploatează o fermă cu suprafața cuprinsă între 1 și 5 hectare,  primește avans circa 109,88 euro/ha iar dacă suprafața exploatată este de 5 – 30 hectare, primește aproximativ 140,14 euro/ha.
Dacă fermierul are vârsta de până la 40 de ani, el se încadrează și în schema tineri fermieri și va primi, în primul caz, aproximativ 125,7 euro/ha iar dacă exploatează între 5 si 30 de hectare, va primi circa 158 euro/ha.
Aceste sume reprezintă 69% din totalul sprijinului aferent Campaniei 2016 iar cursul leu/euro este de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de  Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2016 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 363/04 din 01.10.2016.