Connect with us

National

Directoarea din Ministerul Sănătăţii, arestată!

Mihaela Ela Udrea este acuzată că a primit mită.

Published

on

Directoarea din Ministerul Sănătăţii, Mihaela Ela Udrea, a fost arestată preventiv de Tribunalul Bucureşti în dosarul în care este acuzată că a primit mită bani şi produse cosmetice de la mai multe persoane. Aceasta ar fi primit mita chiar în biroul său din minister, pentru a aviza puncte de lucru farmaceutice.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, aseara, propunerea făcută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi au dispus arestarea preventivă a Mihaelei Ela Udrea pentru 30 de zile.

Decizia instanţei nu este definitivă, ci poate fi contestată de directorul Direcţiei Politica Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din Ministerul Sănătăţii.

Joi, procurorii au organizat un flagrant, asupra directoarei fiind găsită suma de 2.000 de lei, iar în biroul acesteia au fost descoperite, la percheziţii, mai multe plicuri în care erau aproximativ 4.000 de lei şi mai multe produse cosmetice.