Doina Ignat: „Nu eu am ales canotajul, el m-a ales pe mine”

Nume de legendă al sportului românesc, caracter, dorință arzătoare de a realiza, originară din nordul îndepărtat al Moldovei (Rădăuţi-Prut)

Doina Ignat, cu cel mai bun stroc din lume, deține un palmares care face inutilă discuția despre… statura sportivă (1,81 m înălțime, 75 de kilograme greutate – pe vremea competiţiilor): a cucerit în total 27 de medalii (16 de aur, 8 de argint şi 3 de bronz) laOlimpiade, Campionate Mondiale şi Cupe Mondiale, intrând în topul celor mai bune canotoare ale lumii din toate timpurile…

Avea 21 de ani când a debutat la Olimpiadă (Barcelona, 1992), iar medalia de argint pe care a cucerit-o (în proba de 4 vâsle) reprezintă prima performanţă notabilă în competiţiile internaţionale.

La Miorcani (80 de kilometri de Botoșani), în satul de origine, într-o căsuţă înconjurată de flori, locuieşte familia campioanei. Metalul prețios, de culoare galbenă strălucitoare, este cel mai cunoscut metal. Mă refer la medalii, la aurul olimpic, muncit ani de-a rândul.

După Jocurile Olimpice de la Atlanta, din 1996 (învingătoare la 8+1), Doina Ignat încă mai trăia într-o garsonieră din Bucureşti (cartierul Titan). Într-o seară, hoţii au devastat locuinţa şi i-au luat bunul cel mai de preţ: medalia de aur pentru care a râvnit şi a trudit în aceeaşi măsură, vreme îndelungată. N-a mai recuperat-o…

Peste patru ani, la Sydney, Doina Ignat avea să câştige două titluri olimpice, la 8+1 şi 2 rame fără cârmaci…

Olimpiada de la Atena (în 2004) a fost ultima lecţie predată de „ambarcaţiunea amiral” (8+1), cu Doina Ignat şi Constanţa Burcică la ultima cursă majoră din carieră; bronzul de la Beijing întregise povestea…

Spre deosebire de cei care fură medalii, canotajul – unul dintre sporturile în care nu s-au găsit cazuri de doping, desemnează, drept consecință, un sport curat; contează calitățile fizice și psihice, nu te înşeală nimeni… ai muncit, te-ai așezat la start, ai ajuns la sosire și cine a trecut primul este campion. 

Poate fi o explicaţie pentru faptul că fostele colege se întâlnesc la zile de naştere şi onomastice (ale lor şi ale copiilor), precum o familie. Şi-ar fi zis, în clipe de viaţă, ca fiecare să meargă pe drumul singurătăţii, dar sportul le-a pregătit pentru o lume a solidarităţii; le-a învăţat să fie bune şi, în acelaşi timp, să lupte. Spiritul de echipă le-a fost insuflat de canotaj. Nimeni nu poate face performanţă de nivel naţional/mondial de unul singur; ajung campioni adevăraţi doar cei care ştiu să folosească echipa drept completare a muncii lor, nu ca unicul punct de sprijin care să-i ajute să răstoarne Universul…

Doinei Ignat i se pare imposibil să ofere o definiţie personală a unei cariere de prestigiu. Gustul succesului dă dependenţă. Nu i-a fost dificil să obţină prima medalie. I-a fost greu să ajungă la variaţiuni pe aceeaşi temă (locul I) şi să rămână acolo, înnobilată prin aurul mondial şi olimpic. Împreună cu coechipierele a gândit într-un anume fel: să fie cele mai bune, să urce pe prima treaptă a podiumului, să nu dezamăgească.