Connect with us

Fapt divers

„DUBLU” in competitie la KARLOVY VARY IFF

Pelicula a fost inclusă în competiția „East of the West”, secțiune dedicată regizorilor aflați la primul sau al doilea film.

Published

on

Lungmetrajul „DUBLU”, regizat de Catrinel Dănăiață, va avea premiera internațională în cadrul celei de-a 51-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary (1-9 Iulie 2016).

DUBLU POSTER

Pelicula a fost inclusă în competiția „East of the West”, secțiune dedicată regizorilor aflați la primul sau al doilea film. În cadrul competiției sunt incluse producții din Europa Centrală și de Est, Balcani, Grecia, Turcia, dar și din țări ale fostului bloc sovietic.

Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary este cel mai important eveniment cinematografic din Cehia dar și din Europa Centrală și de Est. Este considerat un festival de categoria A, alături de evenimente precum Cannes, Berlin, Veneția, San Sebastian, Moscova, Montreal, Shanghai sau Tokyo. În fiecare an, în cadrul Festivalului de la Karlovy Vary sunt prezentate peste 200 de filme din toată lumea. De-a lungul timpului, nume celebre ale cinematografiei mondiale au fost prezente pe covorul roșu din orașul din nord-vestul Cehiei, printre care amintim: Roberd De Niro, Milos Forman, Jude Law, Leonardo DiCaprio, Helen Mirren.

„DUBLU” spune povestea lui George, un arhitect aproape de succes cu o relație aproape eșuată și o viață aproape sufocantă. Când viața e un continuu deadline devii prizonierul propriei existențe.

dublu-138377l-1600x1200-n-83c741fd

 

Filmul îi are în distribuție pe Bogdan Dumitrache, Maria Dinulescu, Corina Moise, Dorian Boguță, Teodor Corban, Andrei Mateiu, Virgil Aioanei, Cosmina Stratan, Ștefana Samfira.

Catrinel Danaiata

„DUBLU” este un film septic, care vorbește despre depresie, izolare și lipsă de maturitate”, declară Catrinel Dănăiață (foto). „Este inspirat din realitatea care ne înconjoară și  mai ales din faptul că de cele mai multe ori detalii insignifiante din viață devin adevărate celule negre care ne transformă în persoane depresive și lipsite de apărare. Povestea lui George poate fi povestea oricăruia dintre noi. Mai devreme sau mai târziu criza vârstei de mijloc ne va lovi pe toți”, adaugă regizoarea aflată la primul lungmetraj.

Scenariul a fost scris de Alexandra Axinte, Andreea Borțun și Catrinel Dănăiață, imaginea poartă semnătura lui Pătru Păunescu, sound designer Andy Vasilescu, montajul a fost realizat de Theodora Penciu. Scenografia este semnată de Grigore Pușcariu, machiajul a fost realizat de Nastasia Mateiu. Producător Gabi Antal, coproducător Ada Solomon.

În România filmul va avea premiera în cinematografe pe 17 iunie.

ULTIMA ORĂ

International3 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National3 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional3 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional3 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional3 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional4 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional4 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON