Connect with us

National

Dublul standard al alimentelor comercializate în România

Comunicat PNL privind raportul

Published

on

PNL îi cere ministrului Agriculturii, Petre Daea, să publice raportul controlului privind dublul standard al alimentelor comercializate în România şi să îl demită pe şeful de la Protecţia Consumatorului pentru nepublicarea acestui document.

Ministerul Agriculturii a anunţat doar că a descoperit 9 produse alimentare din 29 analizate, unde valorile energetice erau mai scăzute ca în alte ţări europene, la produse identice.

Este rolul fundamental al Guvernului să informeze cetăţenii, să ia măsurile adecvate în cazul produselor neconforme şi să avertizeze asupra posibilelor efecte negative, spune preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, într-un comunicat de presă.

El mai anunţă că va formula în numele PNL o cerere oficială în baza Legii privind liberul acces la informaţii de interes public, pentru a putea pune la dispoziţia opiniei publice datele complete ale controlului.

Ieri, premierul Mihai Tudose i-a cerut ministrului Justiţiei ca, în colaborare cu ministrul Agriculturii şi instituţiile de resort, să elaboreze o normă legislativă internă care să permită menţionarea firmelor care, după cum spune prim- ministrul, consideră România o ţară „de mâna a doua”, furnizându-i alimente mai proaste calitativ.

ULTIMA ORĂ

International15 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National15 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional15 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional15 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional16 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional16 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional16 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON