Connect with us

International

Forum de cooperare internaţională

La Bruxelles s-a deschis azi cea de-a IX-a ediţie a Zilelor Europene ale Dezvoltării

Published

on

La Bruxelles s-a deschis azi cea de-a IX-a ediţie a Zilelor Europene ale Dezvoltării. Este principalul forum de cooperare internaţională de pe continent, care aduce alături peste 5.000 de lideri şi reprezentanţi ai unor organizaţii ce au un cuvânt e spus în privinţa drumului pe care va merge lumea în anii următori. Sunt aşteptate decizii cheie cu privire la dezvoltarea durabilă, eradicarea sărăciei sau la schimbările climatice, decizii care vor influenţa viaţa oamenilor de pe tot globul în următorii 15 ani. În termeni reali, toate aceste obiective înseamnă o creştere a contribuţiei statelor lumii de cel puţin 1.800 de miliarde de euro pe an, iar cererea de hrană, apă şi energie ar urma să crească cu 50%, 40% şi respectiv 30%, până în 2030. Astfel de cifre, mărturie a unei realităţi în schimbare, sunt provocări uriaşe de care Comisia Europeană este conştientă şi încearcă să fie pregătită pentru a le face faţă. De atfel, Zilele europene ale Dezvoltării, la care Uniunea Europeană vrea să-şi prooveze propria viziune pentru viitorul omenirii, se desfăşoară într-un context internaional strategic, cu o lună înainte de a treia conferinţă internaţională privind finanţarea pentru dezvoltare şi cu trei luni înainte de summitul ONU pentru adoptarea agendei de dezvoltare post 2015, care va înlocui obiectivele de dezvoltare ale mileniului.

ULTIMA ORĂ

International3 ore ago

Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat marți, 23 aprilie, împreună cu omologul său coreean, Shin Wonsik, Acordul între Guvernul...

Regional4 ore ago

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, participă la ceremoniile de Ziua Forțelor Terestre la Monumentul Eroilor din municipiul Băilești

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, preşedintele Senatului României, Nicolae Ciucă, va participa marţi, 23 aprilie 2024, începând cu orele 11:00, la...

International4 ore ago

Două filme românești selectate pentru Festivalul de Film de la Cannes: „Trei kilometri până la capătul lumii” și „Nasty”

Două filme româneşti au fost selectate pentru Festivalul de Film de la Cannes din acest an. În competiţia oficială se...

white smoke coming out from a building white smoke coming out from a building
International4 ore ago

Avertizare de la Copernicus și ONU: Europa se încălzește de două ori mai repede decât restul continentelor, 2023 cel mai cald an din istorie

Serviciul european Copernicus pentru schimbări climatice și Organizația Națiunilor Unite au emis o avertizare alarmantă, indicând că Europa se încălzește...

National5 ore ago

PSD și PNL merg cu candidaturi separate pentru funcția de primar general al Capitalei: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

Coaliţia PSD – PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela...

National5 ore ago

Uzinele de la Mioveni și Craiova vor produce peste 500 000 de autoturisme în 2024

Uzinele de la Mioveni şi Craiova vor produce peste cinci sute de mii de autoturisme în 2024, potrivit estimărilor Asociaţiei...

National5 ore ago

Creștinii din România sărbătoresc cu solemnitate pe Sfântul Gheorghe, martirul venerat din secolul al IV-lea

Astăzi, pe 23 aprilie, creștinii din întreaga țară îl celebrează pe Sfântul Gheorghe, martirul care a devenit simbol al curajului...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON