Connect with us

Regional

Gala TNC 2017

Pentru al doilea an consecutiv

Published

on

Teatrul Naţional Craiova (TNC) încheie anul 2017 într-o notă festivă, organizând, pentru al doilea an consecutiv, o gală în cadrul căreia dă întâlnire artiştilor, publicului fidel, jurnaliştilor şi tuturor prietenilor şi acordă mai multe premii. Evenimentul va avea loc duminică, 17 decembrie, de la ora 18.30, şi îi are ca invitaţi speciali pe actorul Horaţiu Mălăele, într-un recital extraordinar, şi pe Maria Răducanu, una dintre cele mai importante şi originale voci ale jazz-ului românesc.

„Conceput ca un eveniment deosebit, Gala TNC 2017 îşi propune să reunească toţi iubitorii de teatru care ne-au fost alături de-a lungul anului, pentru a petrece o seară împreună”, precizează reprezentanţii instituţiei. De la ora 19.00, Horaţiu Mălăele va susţine un recital extraordinar, iar Maria Răducanu va prezenta un concert de muzică veche europeană şi fado combinate cu muzică populară românească şi jazz.

În cadrul Galei vor fi decernate Premiul Special; Premiul publicului – categoriile Actor, Actriţă, Spectacol, Regizor, Scenograf – pentru spectacolele din 2017; Premiul Backstage – pentru devotamentul celor din spatele scenei; Premiul pentru jurnalism cultural „Liliana Hinoveanu”; Premiul pentru critică de teatru; Premiul pentru fidelitate – se acordă celui mai fidel spectator, şi Premiul pentru voluntariat, celui mai activ voluntar.

Pentru decernarea Premiului Publicului, spectatorii sunt invitaţi să voteze cel mai îndrăgit actor, actriţă, spectacol, regizor şi scenograf din spectacolele ce au avut premiera în anul 2017. Votul se face prin completarea unui chestionar, disponibil la Agenţia teatrală şi în foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacolele Teatrului Naţional.

Seara va continua într-o notă festivă, în foaierul teatrului, alături de Horaţiu Mălăele şi celebrele sale caricaturi, iar pe tot parcursul serii atmosfera va fi întreţinută de duo-ul „Golden Cafe” cu Octavian Gorun (vioară) şi Corina Stănescu (pian). Prezentatori: actorii Tamara Popescu şi Constantin Cicort.

ULTIMA ORĂ

International7 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National8 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National8 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National8 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National8 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional8 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional8 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON