Connect with us

Evenimente

George Clooney va fi recompensat cu un Premiu César de onoare

Actorul a primit, de asemenea, două Globuri de Aur pentru cel mai bun actor în 2012.

Published

on

Actorul american George Clooney va fi recompensat cu un César de onoare în cadrul celei de-a 42-a gale a premiilor cinematografiei franceze, programată pentru data de 24 februarie, a anunțat Academia de Arte și tehnici cinematografice din Franța.

„Cel mai carismatic actor al generației sale, George Clooney întruchipează strălucirea hollywoodiană caracteristică marilor vedete de cinema. Farmecul, umorul, personalitatea și angajamentul său sunt în centrul admirației noastre perpetue și eterne”, a precizat Academia într-o declarație, subliniind că actorului i se va înmâna premiul în semn de omagiu pentru „talentul său incredibil de comediant, regizor, scriitor și producător”.

George Clooney, in varsta de 55 de ani, a fost recompensat de numeroase ori, printre premiile primite figurând Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, pentru rolul din „Syriana” (in 2006) și un Oscar pentru cel mai bun film, în calitate de producător, pentru „Argo”, în 2013.

Actorul a primit, de asemenea, două Globuri de Aur pentru cel mai bun actor în 2012.

Anul trecut, Michael Douglas a fost actorul recompensat cu un César de onoare, după alți trei americani: Kevin Costner în 2013, Scarlett Johansson în 2014 și Sean Penn în 2015.

 

Sursa: Agerpres