Connect with us

National

Guvernul ar urma să adopte astăzi o Ordonanţă de Urgenţă privind salarizarea din sănătate

Şedinţa de Guvern este programată de la ora 13.00.

Published

on

Guvernul ar urma să adopte, miercuri, o Ordonanţă de Urgenţă care “să creeze cadrul legal necesar pentru ca niciun angajat din sistemul sanitar să nu obţină venituri sub nivelul celor aferente lunii februarie 2018”, potrivit ministrului Sănătăţii.

În 8 mai, Guvernul şi sindicatele din sănătate au semnat un acord care prevede, între altele, acordarea unei sume compensatorii pentru toţii angajaţii din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete faţă de nivelul lunii februarie 2018, păstrarea actualelor limite prevăzute în Regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim, crearea posibilităţii depăşirii procentului de 30% pentru spitalele mono-specialitate, servicii judeţene de ambulanţă şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30%. De asemenea, s-a convenit modificarea legii salarizării.

Şedinţa de Guvern este programată de la ora 13.00.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi că Guvernul va adopta o Ordonanţă de Urgenţă care “să creeze cadrul legal necesar pentru ca niciun angajat din sistemul sanitar să nu obţină venituri sub nivelul celor aferente lunii februarie 2018” şi că va fi întocmită o procedură de aplicare a reglementărilor în domeniul salarizării.

După intrarea în vigoare a reglementărilor ce fac obiectul unei Ordonanţe de Urgenţă care va fi supusă aprobării în şedinţa de guvern de mâine, se creează cadrul legal necesar pentru ca niciun angajat din sistemul sanitar să nu obţină venituri sub nivelul celor aferente lunii februarie 2018. Însă, pentru că acest lucru să se întâmple, managerii unităţilor sanitare trebuie să aplice în literă legii toate aceste prevederi. Va fi întocmită o procedura de aplicare a reglementărilor în domeniul salarizării”, a declarat Sorina Pintea, marţi, la cursul de perfecţionare cu tema “Noutăţi în domeniul salarizării şi acordarea sporurilor în sistemul sanitar.

Aprobarea şi modificarea structurilor unităţilor sanitare”, la care au luat parte peste 175 de manageri de spital şi directori de resurse umane şi salarizare, unde a prezentat reglementările din domeniul salarizării în sistemul de sănătate care se aplică începând cu 1 mai 2018, scrie news.ro.

În 8 mai, după aproximativ douăsprezece ore de negocieri cu sindicatele din sănătate, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că s-a ajuns la concluzia că legea salarizării şi regulamentul sporurilor au fost aplicate subiectiv de către spitale şi că s-a decis modificarea legii salarizării, fără însă a fi modificată plafonarea sporurilor la 30%.

La rândul lor, reprezentanţii Sanitas au anunţat că renunţă la greva generală programată pentru 11 mai, fiind încheiat un acord cu Executivul. Documentul prevede, între altele, acordarea unei sume compensatorii pentru toţii angajaţii din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete faţă de nivelul lunii februarie 2018, păstrarea actualelor limite prevăzute în Regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim, crearea posibilităţii depăşirii procentului de 30% pentru spitalele mono-specialitate, servicii judeţene de ambulanţă şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30% şi reluarea negocierilor la Contractul Colectiv de Muncă.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, spunea că modificările la Legea salarizării vor viza strict modul de acordare a sporurilor, nu şi grila de coeficienţi sau alte prevederi ale actului normativ, cu excepţia coeficientului pentru director de îngrijiri, unde se va reveni la forma iniţială a legii din iulie 2017.

 

sursa: news.ro

ULTIMA ORĂ

International14 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National14 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional14 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional14 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional15 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional15 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional15 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON