Connect with us

National

Încep „Zilele orașului Mioveni”

Published

on

Primăria și Consiliul Local Mioveni, din județul Argeș organizează manifestarea „Zilele orașului Mioveni 2017”, eveniment ce marchează aniversarea a 532 de ani de la prima atestare documentară a localității.
Perioada de desfășurare va fi între 29 iunie și 2 iulie, iar sărbătoarea va cuprinde activități și competiții sportive, concerte de muzică ușoară și spectacole folclorice, manifestări dedicate elevilor dar și vârstinicilor, printre invitați numărându-se și oaspeţi de peste hotare, reprezentanţi ai oraşelor înfrăţite: Istra – Rusia, Salamina – Grecia, Petrich – Bulgaria, Scoreni şi Măgdăceşti – Republica Moldova.

Program „Zilele orașului Mioveni 2017”:

JOI – 29 IUNIE 2017
Ora 10.00 – Hramul Catedralei Sf. Apostoli Petru şi Pavel;
Ora 17.00 – Centrul Cultural Mioveni – Deschiderea Festivităților
– Lansarea Monografiei Orașului Mioveni
– Premiere a celor 7 elevi care au încheiat anul scolar cu media 10 şi premierea echipei CS MIOVENI –Tenis de masă.

VINERI – 30 IUNIE 2017
09.30 – Lansare volumul „Paşi pe cale“, de Adina Oprescu, la Centrul Cultural Mioveni.
10.00 – Premierea elevilor cu rezultate deosebite la concursurile și olimpiadele județene și naționale(Premierea va fi făcută de către domnul Christophe Dridi, directorul Uzinei Vehicule Dacia).
– Premierea sportivilor care au obținut rezultete deosebite la campionatele și competițiile interne și internaționale;
Ora 12.00 – Sfinţire construcţie spital nou – Racovița;
Ora 20.00 – Stadionul Orășenesc Mioveni
– Finala Cupei României – faza judeţeană: A.S. COLIBAŞI – A.S. BRADU

SÂMBĂTĂ – 01 IULIE 2017
Ora 09.00 – Bemo – Rallycross, etapa a III-a în cadrul Campionatului Național (ziua 1)
Ora 18.00 – Centrul Civic – Demonstraţie de karate – sportivi ai CS Dacia Mioveni 2012
– Premierea tinerilor majori
– Ora 19.00 – Spectacol muzică – Valentin Poenariu, The slide down, Ștefania Vorovenci, Alina Grigoroiu, Ramona Bălășoiu
– NICK (N&D), ANDREEA ANTONESCU, ANDREEA BĂNICĂ

DUMINICĂ – 02 IULIE 2017
Ora 10.00 – Bemo – Rallycross, etapa a III-a în cadrul Campionatului Național (ziua 2)
Ora 18.30 – Centrul Civic – Spectacol muzică
– Ansamblul Folcloric Plai De Dor al Centrului Cultural Mioveni
– Ansamblul Folcloric Nova al Centrului Cultural Mioveni
– Ansamblul Folcloric Mugurașii Mioveniului al Centrului Cultural Mioveni
– Ansamblul Folcloric Carpați
– ANSAMBLUL ŞI ORCHESTRA DOINA ARGEȘULUI
– GRUPUL VOCAL BĂRBĂTESC DORURI MUSCELENE
– OLGUȚA BERBEC
– EMILIA GHINESCU.

ULTIMA ORĂ

International9 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National9 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional9 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional9 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional10 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional10 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional10 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON