Connect with us

National

Institutul Cantacuzino la „Cafeneaua de stiinta”

Radio România Cultural vă invită la cea de-a patra ediţie din 2015 a Cafenelei de ştiinţă.

Published

on

Luni, 4 mai 2015, la Libraria Humanitas de la Cișmigiu, între 19.00 – 21.00, în direct pe Radio România Cultural, 101,3 fm şi on line, audio și video, pe www.radioromaniacultural.ro

Încă de la începutul războiului naţional (primul război mondial) si de-a lungul întregii sale durate (1916-1918), laboratorul nostru a avut ca sarcină de a produce toate vaccinurile si serurile necesare armatei ( …), cât si populaţiei din Moldova, unde laboratorul nostru a fost evacuat. In aceste împrejurări si în ciuda dificultăţilor tehnice, am reuşit să facem fată necesităţilor colosale ale războiului, fără a fi obligaţi să apelăm la un ajutor venit din străinătate. Când s-a instaurat pacea, noi am continuat să producem aceeaşi cantitate de vaccinuri si seruri, deoarece cererea crescuse prin mărirea teritoriului României si populaţiei sale si prin generalizarea practicii de vaccinare si serotipie.

In ziua de azi, nevoile au crescut atât de mult încât mijloacele de care dispunem au devenit total insuficiente. Ne aflăm deci în imposibilitatea materială absolută ca pe viitor să ne putem realiza sarcina … Acestea sunt motivele pentru care ne gândim că este imperativ necesar să găsim o rezolvare a situaţiei în care ne aflăm, în scopul de a putea face fată nevoilor actuale ale României.”

Așa scria, într-un raport de la începutul anului 1921, Profesorul Ion Cantacuzino, cel care înființa institutul care avea să-i poarte numele, institut care, oficial, se năștea tot în 1921.

Poate că istoria se repetă și, deși nu suntem în război, ne găsim, iar, in situația în care ”este imperativ necesar să găsim o rezolvare a situaţiei” în care, din varii și amestecate motive, se află iar institutul, amenințat astăzi chiar cu dispariția.

De ce acest lucru nu trebuie să se întâmple veți afla la cea de-a patra ediție din acest an a Cafenelei de știință, transmisă în direct, audio dar și video, pe www.radioromaniacultural.ro, luni, 4 mai a.c., de la Libraria Humanitas de la Cișmigiu.

Iar argumentele științifice, ca fiind cele mai solide și de necontestat, vi le vor oferi chiar ei, cercetătorii acestui institut: prof.dr. Marian NEGUȚ, membru al Academiei de Științe medicale din România, conf.dr. Irina CODIȚĂ, Universitatea de Medicină si Farmacie Carol Davila și șef al Departament de Microbiologie de Sănătate Publică din cadrul institutului, dr. Adrian ONU, directorul institutului, drd. Cătălin ȚUCUREANU, Laboratorul Imunitate Antiinfectioasa din Departamentul Cercetare, Dezvoltare, Inovare.

Alături de aceștia – un prieten și un valoros om de știință, prof. Constanin Ionescu-TÎRGOVIȘTE, membru corespondent al Academiei Române.

Trei generații, așadar, de cercetători, al căror numitor comun este valoarea științifică.

Realizator și moderator  Corina Negrea
Partener: Librăria Humanitas de la Cișmigiu

1