Connect with us

International

Iran: Manifestații pentru susţinerea regimului preşedintelui Hassan Rohani

Oamenii au ieşit în stradă cu pancarte

Published

on

În Iran, zeci de mii de persoane s-au strâns, miercuri, 3 ianuarie, în marile oraşe ale ţării pentru a-şi exprima susţinerea faţă de regimul preşedintelui Hassan Rohani.

Potrivit imaginilor transmise în direct de Televiziunea de Stat, oamenii au ieşit în stradă cu pancarte pe care sunt scrise slogane împotriva celor despre care spun că vor să destabilizeze ţara, dar şi împotriva Statelor Unite şi aliaţilor acestora.

Mai multe acţiuni de protest au avut loc în Iran, în ultimele zile, soldate cu moartea a cel puţin 22 de persoane. Protestele, declanşate pe fondul creşterii preţurilor, s-au extins rapid şi s-au transformat într-o mişcare de contestare a preşedintelui Rohani şi a liderului suprem, ayatolahul Khamenei.

Ambasadoarea Statelor Unite la ONU, Nikki Haley, a cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite pentru a discuta despre situaţia din Iran.

La rândul său, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a deplâns ceea ce a numit „pierderea inacceptabilă de vieţi omeneşti” şi le-a cerut părţilor implicate să se abţină de la violenţe.

ULTIMA ORĂ

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON