Connect with us

Evenimente

Klaus Iohannis – mesaj de Ziua Culturii Nationale

Klaus Iohannis a spus că România are o infrastructură culturală fragilă.

Published

on

Cultura trebuie susţinută prin investiţii pe termen lung în educaţie, apreciază preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului a participat dimineaţă la sesiunea solemnă de la Academia Română, la iniţiativa căreia este marcată astăzi Ziua Culturii Naţionale.  În discursul său,  Klaus Iohannis a spus că România are o infrastructură culturală fragilă, iar actul cultural se manifestă în spaţii improprii cu personal din ce în ce mai redus şi slab motivat. Şeful statului a mai arătat că o cultură performantă nu poate exista fără investiţii în educaţie. La evenimentul organizat la sediul Academiei Române au mai participat printre alţii patriarhul Daniel şi fostul preşedinte Emil Constantinescu.

Klaus Iohannis:

Aniversăm astăzi 166 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, „omul deplin al culturii româneşti”, şi, în același timp, sărbătorim şi Ziua Culturii Naționale. Cultura este cea care face o naţiune nemuritoare, dar pentru a avea o cultură performantă, trebuie să investim în educaţie. Anul acesta poate constitui începutul reaşezării societăţii pe valori, al unei schimbări culturale. Mă refer aici la o cultură a succesului bazată pe performanţă, muncă, talent, onestitate şi integritate. Aceasta este o altă expresie a proiectului ‪#‎Româniaeducată‬, căruia vreau să-i dedic anul 2016.