DE ACTUALITATE

Lactalis a încheiat operaţiunea de retragere a loturilor de lapte praf suspecte că ar fi fost infectate cu salmonella

Autorităţile responsabile au obligat firma să retragă …

Împarte cu prietenii tăi

Directorul general al firmei Lactalis din Franţa susţine că operaţiune de retragere a loturilor de laptei praf pentru bebeluşi din comerţ, suspecte că ar fi fost infectate cu salmonella, s-a încheiat. 12 milioane de cutii cu lapte praf pentru sugari au fost retrase din magazine în 83 de ţări din toată lumea – a asigurat preşedintele director general al Lactalis, Emmanuel Besnier, într-un interviu apărut, în această dimineaţă, în săptămânalul „Journal du dimanche”.

Toate familiile care au avut de suferit din cauza contaminării produselor Lactalis cu salmonella vor fi despăgubite – a mai declarat patronul celei mai mari afaceri cu lactate din lume. Amintim că în decembrie, 35 de cazuri de bebeluşi din Franţa au fost găsiţi infectaţi cu salmonella, după ce consumaseră lapte praf.

Autorităţile responsabile au obligat firma să retragă toate produsele, după ce au constat că aceasta nu a gestionat corespunzator riscul de contaminare. Compania franceză Lactalis a devenit lider de piaţă şi în România, dupa ce a preluat afacerile autohtone LaDorna, Albalact şi Covalact.

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Cod galben de ninsori în Bulgaria

Meteorologii avertizează că...

Închide