Connect with us

Evenimente

Lansare de carte la Târgu Jiu

Mâine, la ora 17,00, la Biblioteca Christian Tell din Târgu Jiu are loc lansarea de carte a poetei Eli Gâlcescu

Published

on

Luni, 21 martie, la ora 17,00, la Biblioteca Christian Tell din Târgu Jiu are loc lansarea de carte a poetei Eli Gâlcescu, „Sărutul, o carte în dar”. Cităm din conținut:

21

Aș putea închide ochii
ca o pană în cădere m-aș învârti în jurul inimii tale
cu rafturi infinite ce-mi susţin
gândurile nerostite
la ospăţul luminii
n-am să ştiu să te-ajung n-ai să ştii să-mi rămâi
şi în toamna peltică or să-mi ningă gutui
în faguri cu mir stelar
ca o zi de primăvară
cu nectar de abis
ca-n basme doar tu ştii unde-mi sunt
izvoarele
cu cifrul inimii simplu năucitor
dezvăluind duiosul din priviri
iubire să ne fie-ntreg hotarul
din iarbă până-n vâfuri ‘nalţi de brazi
din tot ce am fi înserare
când buzele noastre se caut
la umbra tâmplelor tale
cădem cântăm ca porumbeii
sub care nu se ştie niciodată
ce împăcări există ce candori
din atingerile tale
ascund culcuşuri neliniştite
şi eu te adun pe tine din vreascuri
privirile-mi căutau un chip de demult
fără prea mare
entuziasm
și nimeni nu mai crede în flacăra ce simte
cum se anină cerul pe-un țipăt de pământ
în care sânii nopţii
miroseau a câmp înflorit
undeva între zâmbetul tău și tâmplă
eu caut vechi sonetul
și nu găsesc drumeagul în cel veac
iubirilor pierdute… Și-am să tac!
(21 – încremenit în sărut – creatorii reveriilor transreale, transimaginare)
Lansare Sărutul 3