Connect with us

Evenimente

Legea prevenirii pe înțelesul tuturor, astăzi la Radio Oltenia!

Guvernul ar putea aproba săptămâna aceasta cele peste 500 de contravenţii pentru care firmele nu vor mai primi automat amenzi, conform Legii prevenirii.

Published

on

Astăzi de la ora 13 la emisiunea Pulsul Zilei vom afla totul despre noua lege a prevenirii. Cine sunt persoanele și instituțiile vizate, ce probleme pot apărea dar și cum va fi afectat mediul de afaceri de această lege, vom dezbate împreună cu invitatul de astăzi, conf. univ. dr. Narcis Eduard Mitu. Întrebările și opiniile voastre pe acestă temă le puteți trimite prin SMS cu tarif normal la 0751 299 112.

Guvernul ar putea aproba săptămâna aceasta cele peste 500 de contravenţii pentru care firmele nu vor mai primi automat amenzi, conform Legii prevenirii, a declarat, vineri, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer.

‘Legea prevenirii a fost promulgată în decembrie 2017 şi urmează a fi adoptată o hotărâre de Guvern care va conţine contravenţiile care vor intra sub incidenţa legii, precum şi procesul verbal şi planul de conformare. Azi ne mai lipsesc doar două avize, iar săptămâna viitoare vom intra cu hotărârea în Guvern, inclusiv cu anexa care conţine cele peste 500 de contravenţii pentru care nu se vor aplica în mod automat amenzi’, a spus Laufer.

 

ULTIMA ORĂ

International4 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National4 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional4 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional4 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional5 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional5 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional5 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON