Connect with us

Evenimente

Marin Sorescu, omagiat la Teatrul National din Craiova

Omagiere cum se cuvine: cu un spectacol de teatru si cu o lansare de carte.

Published

on

În 2016 se împlinesc 80 de ani de la nașterea scriitorului Marin Sorescu (n. 29 februarie 1936), respectiv 20 de ani de la trecerea sa în eternitate (8 decembrie 1996). Cu acest prilej, Teatrul Național din Craiova, care-i poartă numele, va organiza o serie de manifestări culturale în care va fi evocată figura unuia dintre creatorii de prim rang ai generației sale, în repetate rânduri propus la Premiul Nobel pentru literatură.

Astfel, duminică, 28 februarie, de la ora 18,30, la sala „Amza Pellea” va fi prezentat spectacolul „Profet în țara lui”, regia Alina Hiristea, un performance de poezie și muzică pe texte de Marin Sorescu. La el vor lua parte cunoscuți actori ai Naționalului craiovean, Ilie Gheorghe, Tudor Gheorghe, Emil Boroghină, Ion Colan, dar și studenții anului II al Departamentului de Arte al Facultății de Litere (Universitatea din Craiova), Corul „Allegro” și orchestra de cameră a Liceului de Artă „Marin Sorescu” (îndrumător, prof. Florin Zamfir). Elevi ai Liceului de Artă vor interpreta de asemenea din poezia soresciană (îndrumător, prof. Angela Cristea).

Luni, 29 februarie,  la sala „Ia te uită!” a teatrului, de la ora 16,00, va fi lansat volumul „Marin Sorescu. Singur printre canonici”, de Cosmin Borza, monografie critică apărută în 2015 la Editura Art, considerată cea mai profesionistă lucrare dedicată operei și vieții scriitorului. Totodată va fi vernisată o expoziție de pictură dedicată scriitorului de elevi ai Liceului de Artă (îndrumător, prof. Monica Dincă).

Scriitorul Nicolae Coande va prezenta evenimentul. Publicul craiovean este invitat să participe la toate aceste manifestări. Intrarea este liberă.

ULTIMA ORĂ

International6 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National6 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional6 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional6 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional6 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional7 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional7 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON