Connect with us

Fapt divers

MARȚI, 13!

Ceasul rău, pisica neagră…

Published

on

Simbolistica nefastă a zilei de marţi pare să fi fost dată de faptul că aceasta este considerată ziua zeului războiului în mitologia greacă, Marte, cât şi de mitul conform căruia Adam ar fi muşcat din măr într-o zi de marţi. Astfel, superstiţiile înrădăcinate în cultura unui număr mare de popoare fac din această zi una de-a dreptul apocaliptică. Dacă marţi, zi cu trei ceasuri rele, mai pică şi data de 13, e clar că ghinionul se multiplică.

Numărul 13 are parte de şi mai multe mituri, cele mai multe dintre acestea având încărcătură negativă. Astfel, Antihristul este menţionat prima dată în capitolul al 13-lea al Bibliei, cea de-a 13-a carte a Tarotului este Moartea, iar Iisus a fost cea de-a 13-a persoana la Cina cea de taină, înainte de a fi crucificat.

Printre superstiţiile legate de numărul 13 şi de ziua de marţi se numără şi cele care susţin că într-o astfel de zi nu este indicat să începi să construieşti şi, dacă nu este absolut necesar, nici măcar să ieşi din casă.

Superstiţiile ne pot influenţa negativ, dar sunt totuşi bune pentru că ne pot ajuta să fim mai prudenţi în ziua respectivă, susţin psihologii. Cu toate acestea,  se spune că cifra 13 le este benefică celor din zodia Peştilor şi a Scorpionilor, în general celor care se află în semne de Apă. Şi celor din zodia Taurului, Capricornului şi Vărsătorului cifra 13 le aduce noroc.

Combinaţia marţi 13 este considerată una din cele mai nefaste, pentru că marţi aduce, potrivit tradiției, trei ceasuri rele, iar numărul 13 înseamnă ghinion. Nu este greu de înţeles, poate, de ce multe ţări nici nu folosesc numărul 13 la numerotarea străzilor sau etajelor, înlocuindu-l cu 12 bis. De asemenea, se spune că dacă numele unei persoane este format din 13 litere, acesta are „Norocul Diavolului”. Întâmplător (sau poate nu?), mulţi criminali în serie au avut nume alcătuite din 13 litere: Jack The Ripper, Charles Manson, Jeffrey Dahmer, Theodore Bundy şi Albert de Salvo.

Ce să nu faci în această zi:  

– Să nu inviţi niciodată 13 oameni la masă sau să nu te aşezi niciodată cu 13 oameni la masă.

– Dacă 13 cade într-o zi de vineri sau de marţi, cu siguranţă se va întâmpla ceva rău în această zi.

– Dacă într-o cameră sunt 13 persoane, cel care stă în dreptul oglinzii sigur va muri.

– Într-o zi de 13 nu trebuie să începi să construieşti nimic.

– Dacă eşti născut în ziua de 13 eşti ghinionist.

– Nu este bine să planifici nimic important într-o zi de 13.
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: adevarul.ro

ULTIMA ORĂ

International14 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National14 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional14 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional15 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional15 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional15 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional15 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON