Connect with us

Regional

Minore obligate sa se prostitueze

Published

on

              Au crezut ca merg sa se căsătorească, dar s-au trezit prostituate. Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Craiova au descins astăzi, la membrii unei grupări infracţionale, specializată în trafic de minori şi proxenetism. Aceştia sunt bănuiţi că ar fi exploatat sexual mai multe tinere, atât în ţară, cât şi în străinătate. Din cercetări a reieşit că, în perioada iunie 2014 – martie 2015, membrii grupării ar fi recrutat mai multe minore, pe care le-ar fi exploatat, prin obligarea la practicarea prostituţiei, pe raza muncipiului Ploieşti şi în Italia, Germania sau Irlanda, încasând bani obţinuţi din aceste activităţi. Totodată, o parte dintre victime ar fi fost trecute fraudulos frontiera de stat de către membrii grupării, prin prezentarea unor acte de identitate false sau declaraţii false de consimţământ ale părinţilor la plecarea în străinătate a copilului  minor. La sediul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Ploieşti au fost aduse, în vederea audierii, 11 persoane.

ULTIMA ORĂ

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON