Connect with us

National

NASA a dezvăluit care este cel mai mare pericol la zborul cu avionul

Procedura de zbor este atât de recunoscută şi obişnuită încât …

Published

on

Procedura de zbor este atât de recunoscută şi obişnuită încât pentru unele persoane călătoriile cu avionul au devenit aproape o rutină. Cu toate acestea, spun experţii NASA, ceea ce nu ştim este faptul că prin zbor ne expunem la radiaţii.

Potrivit The Independent, experţii NASA au dezvăluit adevăratul pericol în ceea ce priveşte zborul cu avionul. Cu toate că este cel mai sigur mod de transport, din punct de vedere statistic, trebuie să ştim că atunci când alegem să călătorim cu avionul, ne putem expune la radiaţii care, în timp, ne pot afecta sănătatea.
Zburăm aproape de limita superioară a troposferei (stratul inferior al atmosferei), la 11.887 de metri înălţime, astfel, spun experţii NASA, intrăm în contact cu particule atomice cosmice ce pot fi dăunătoare. Când suntem la pământ, e mai puţin probabil să intrăm în contact cu acestea datorită câmpului magnetic care înconjoară planeta noastră.
„Particulele cu energie suficientă, totuşi, pot pătrunde atât în magnetosferă, cât şi în atmosferă, unde se ciocnesc cu molecule de azot şi oxigen. Aceste coliziuni determină particulele de energie înaltă să se descompună în particule diferite prin procese cunoscute drept cascade nucleonice şi electromagnetice.
Dacă aţi putea vedea particulele de la fereastra avionului, le-aţi observa că se strâng într-o regiune deasupra avionului. Densitatea atmosferei face ca decăderea să se petreacă predominant la o înălţime de 18.288 de metri de pământ ceea ce creează un strat concentrat de particule de radiaţii cunoscut sub numele de maximul Pfotzer.
Ceea ce înseamnă că membrii echipajului sunt clasificaţi drept «lucrători expuţi la radiaţii» datorită expunerii lor continue la razele cosmice“, declară experţii NASA.
sursa:adevarul.ro

ULTIMA ORĂ

a woman in green long sleeves picking tomatoes a woman in green long sleeves picking tomatoes
National2 ore ago

Secretele cultivării roșiilor: Sfaturi de la un fermier experimentat (INTERVIU)

Atunci când vine vorba de cultivarea roșiilor sau, mai important, de obținerea unei recolte de roșii uimitoare, câteva sfaturi și...

National2 ore ago

Organizațiile de mediu solicită Guvernului României să sprijine retragerea din Tratatul Carta Energiei (INTERVIU)

Mai multe organizații de mediu și think tank-uri solicită Guvernului României să susțină retragerea din Tratatul Carta Energiei, după ce Comisia...

soldier wearing brown helmet holding assault rifle during daytime soldier wearing brown helmet holding assault rifle during daytime
International2 ore ago

Statele Unite suspendă livrarea de bombe către Israel

Statele Unite au suspendat livrarea unui transport de bombe de putere în Israel, după ce guvernul israelian nu a răspuns...

red smoke illustration red smoke illustration
International2 ore ago

Flacăra Olimpică ajunge la Marsilia, deschizând un tur inedit înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris

Flacăra olimpică a ajuns în largul portului Marsilia, unde va fi debarcată diseară, la începutul unui tur al Franței inedit,...

National2 ore ago

Autostrada A7 ar putea reduce pericolele de pe Drumul Național 2 – E 85

Drumul Național 2 – E 85 se numără printre cele mai periculoase șosele din țară, fiind martor la zeci de...

National2 ore ago

Polițiștii locali au protestat la Guvern pentru recunoașterea condițiilor grele de muncă

Câteva zeci de poliţişti locali din România au protestat la Guvern, în Piaţa Victoriei, solicitând recunoaşterea condiţiilor grele de muncă,...

boy looking on a tidied desk boy looking on a tidied desk
National3 ore ago

Reîntoarcerea la școală pentru aproximativ trei milioane de elevi și preșcolari

Aproximativ trei milione de elevi şi preşcolari au revenit, astăzi, în sălile de curs, după vacanţa de primăvară şi sărbătorile...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON