Connect with us

National

O noua schema de acordare a ajutoarelor de stat

Anul trecut, amenzile aplicate au fost de 3 ori mai mari decât în 2014 şi au depăşit 230 de milioane de lei.

Published

on

Serviciile financiare, cele de apă şi canalizare, precum  şi distribuţia de energie electrică – au fost anul trecut ţinta celor mau multe investigaţii privind posibile încălcări ale legii concurenţei.

Precizarea a fost făcută de preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu la prezentarea raportului de activitate pentru 2015.

Tot anul trecut, amenzile aplicate au fost de 3 ori mai mari decât în 2014 şi au depăşit 230 de milioane de lei.

La prezentarea raportului a fost prezent şi ministrul Economiei, Costin Borc. (foto)

borc

El a precizat că se lucrează la o nouă schemă de acordare a ajutoarelor de stat care să sprijine investitorii mici, în condiţiile în care până acum banii de la stat erau destinaţi doar parilor proiecte:

Costin Borc: ”Pregătim o nouă schemă de ajutor de stat pentru un cuantum ceva mai mic.

”Evident, nu dorim niciun fel de discriminare între capitalul românesc şi cel străin, dar, gândindu-ne că există probabil investitori care pot să promoveze proiecte ceva mai mici, proiecte de interes probabil mai local şi care să fie şi ei printr-o schemă complementară acestor scheme mari care au fost aprobate până acum, să beneficieze şi ei de ajutor de stat, pentru că dorinţa guvernului este să sprijine producţia oriunde în România.”.

 

RADIO ROMANIA ACTUALITATI

ULTIMA ORĂ

a woman in green long sleeves picking tomatoes a woman in green long sleeves picking tomatoes
National9 ore ago

Secretele cultivării roșiilor: Sfaturi de la un fermier experimentat (INTERVIU)

Atunci când vine vorba de cultivarea roșiilor sau, mai important, de obținerea unei recolte de roșii uimitoare, câteva sfaturi și...

National9 ore ago

Organizațiile de mediu solicită Guvernului României să sprijine retragerea din Tratatul Carta Energiei (INTERVIU)

Mai multe organizații de mediu și think tank-uri solicită Guvernului României să susțină retragerea din Tratatul Carta Energiei, după ce Comisia...

soldier wearing brown helmet holding assault rifle during daytime soldier wearing brown helmet holding assault rifle during daytime
International9 ore ago

Statele Unite suspendă livrarea de bombe către Israel

Statele Unite au suspendat livrarea unui transport de bombe de putere în Israel, după ce guvernul israelian nu a răspuns...

red smoke illustration red smoke illustration
International10 ore ago

Flacăra Olimpică ajunge la Marsilia, deschizând un tur inedit înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris

Flacăra olimpică a ajuns în largul portului Marsilia, unde va fi debarcată diseară, la începutul unui tur al Franței inedit,...

National10 ore ago

Autostrada A7 ar putea reduce pericolele de pe Drumul Național 2 – E 85

Drumul Național 2 – E 85 se numără printre cele mai periculoase șosele din țară, fiind martor la zeci de...

National10 ore ago

Polițiștii locali au protestat la Guvern pentru recunoașterea condițiilor grele de muncă

Câteva zeci de poliţişti locali din România au protestat la Guvern, în Piaţa Victoriei, solicitând recunoaşterea condiţiilor grele de muncă,...

boy looking on a tidied desk boy looking on a tidied desk
National10 ore ago

Reîntoarcerea la școală pentru aproximativ trei milioane de elevi și preșcolari

Aproximativ trei milione de elevi şi preşcolari au revenit, astăzi, în sălile de curs, după vacanţa de primăvară şi sărbătorile...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON