Evenimente
„Obiceiuri și tradiții comune de Mărțișor” la Biblioteca Aman
Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, alături de Lectoratul de Limbă Bulgară din cadrul Facultății de Litere a Universitatății din Craiova organizează acțiunile cu titlul “Obiceiuri și tradiții comune de Mărțișor”, prezentare și expoziție de carte, respectiv susținerea comunicării “Rolul României în eliberarea Bulgariei – 3 martie, Ziua Națională a Bulgariei”.
Prin cea de-a doua acțiune, organizată cu ocazia Zilei Naționale a Bulgariei, eveniment serbat în data de 3 martie, vor fi subliniate conexiunile româno-bulgare anterioare Războiului ruso-româno-turc (1877-1878), dar și contactele și colaborările stabilite între cele două popoare în cadrul războiului care avea să aducă independența, pentru România, și autonomia, pentru Bulgaria. Semnificația zilei de 3 martie are profunde reverberații istorice, momentul reprezentând semnarea Tratatului de la San Stefano (3 martie 1878), acord în baza căruia, între altele, se consfințea apariția unui nou stat modern pe harta Europei – Bulgaria Mare. Deși amendate substanțial prin textul Tratatului de la Berlin (13 iulie 1878), prevederile care au făcut posibilă apariția Bulgariei ca stat autonom au fost păstrate, deschizându-se astfel drumul spre independența națională dobândită în 1908.
Evenimentul se va desfășura la Centrul Transfrontalier de Informații și Comunicații Dolj-Vratsa începând cu ora 12:00.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.