Connect with us

Fapt divers

Obiectul existent în majoritatea caselor din România a fost descoperit în cel mai adânc punct din ocean

Aproximativ 600 de bucăţi de…

Published

on

Plasticul şi alte deşeuri au fost descoperite în cele mai adânci regiuni ale oceanului, conform unui nou studiu.

O pungă de unică folosinţă a fost printre cele 3.500 de fragmente descoperite la o adâncime de 10.898 de metri. Independent notează că pente o treime din ceea ce a fost descoperit în zonă este macroplastic (bucăţi de plastic ce au o dimensiune de peste 5 milimetri).

Peste 90% dintre deşeuri erau de unică folosinţă, conform studiului realizat de Japan Agency for Marine-Earth Science and Technology (JAMSTEC). În cadrul cercetării au fost incluse doar deşeurile aflate pe podeaua oceanică, nu şi cele ce pluteau, astfel fiind demonstrat nivelul de poluare de la astfel de adâncimi.

Foto arhivă

Aproximativ 600 de bucăţi de plastic au fost observate în adâncime alături de organismele ce interacţionau cu ele. Acestea furnizează noi dovezi cu privire la modul în care poluarea umană interacţionează cu vietăţile din ocean.

ULTIMA ORĂ

International10 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National10 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional10 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional10 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional11 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional11 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional11 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON